La ce te expui dacă fumezi în timpul sarcinii

La ce te expui dacă fumezi în timpul sarcinii

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Risc de naştere prematură

Gravidele care fumează în timpul sarcinii riscă să aibă un copil cu greutate mică la naştere. Fumatul încetineşte creşterea şi dezvoltarea fătului, ba mai mult, măreşte riscul naşterii înainte de termen. Iar bebeluşii cu o greutate mică la naştere, de mai puţin de 2500 grame, sunt expuşi unor probleme mari de sănătate în primele luni de viaţă.

Există un risc crescut ca bebeluşii să facă pneumonie în primul an de viaţă dacă mamele au fumat în timpul sarcinii. De asemenea, astmul bronşic şi bronşitele sunt mai frecvente la copiii care au mame fumătoare.

Fumatul îi poate provoca micuţului şi malformaţii precum buza de iepure, unirea incompletă a structurilor buzei, sau probleme legate de bolta palatină (cerul gurii deschis). Cel mai bun moment pentru viitoarea mamă de a se lasă de fumat este când se hotărăşte să rămână însărcinată.

Bebeluşul a cărui mamă a fumat pe perioada sarcinii este expus la Sindromul morţii subite. Acesta nu este detectabil, nu are simptome, nu se tratează şi apare la copiii de până într-un an. Sindromul apare în general la copiii care s-au născut cu o greutate mică, au avut mame fumătoare sau au inhalat fum de ţigară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dieta fructe fibre depositphotos1 jpeg
colesterol, foto shutterstock jpg
shutterstock 2624105779 jpg
shutterstock 1907803309 jpg
consultatie jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Mâncare nesănătoasă ultraprocesată - fast food FOTO Shutterstock
shutterstock 2285992113 jpg
image
image