Semne că nu poţi deveni părinte

Semne că nu poţi deveni părinte

Ultima actualizare:
1 76184 original jpg jpeg

Există foarte mulţi factori care pot afecta fertilitatea. Corpul tău îţi transmite de a lungul timpului anumite semnale pentru a te pune în gardă. Iată care sunt acestea:

Temperatura corporală

În momentul în care organismul tău se află la ovulaţie, temperatura corpului tău va creşte uşor. Astfel, dacă obişnuieşti să îţi măsori temperatura în fiecare zi şi nu observi nici o creştere în decursul lunii, tot ce e mai probabil că te confrunţi cu anaovulaţie sau lipsa ovulaţiei. Aceasta pare a fi una dintre cele mai dese întâlnite cauze ale infertilităţii. Nu evita să mergi la doctor pentru a face şi alte teste în privinţa aceasta.

Menstruaţie neregulată

O menstruaţie mult prea lungă sau neregulată poate fi urmată de o fază luteală care permite ovulaţia. Aceste faze scurte sau anormale pot fi un impediment în conceperea unui copil.

Cel mai indicat ar fi să îţi notezi fiecare zi în calendar şi să monitorizezi toată durata ciclului menstrual şi apoi să te prezinţi la medicul tău de specialitate şi împreună să descoperiţi cea mai bună variantă prin care poţi ajunge să devii părinte.

Orice problemă sau schimbare la nivel genital trebuie notată şi interpretată. Nu aştepta ca să treacă de la sine, nu vei face decât să laşi problema să se agraveze.

Descoperă celelalte semne pe clicksanatate.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bere pahare istock jpg
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
image
image