Fertilizare gratuită pentru peste 100 de cupluri

Fertilizare gratuită pentru peste 100 de cupluri

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

De la începutul programului, din 1 iunie, şi până în prezent numărul de dosare aprobate în cadrul programului a ajuns la 192. Programul de fertilizare in vitro, demarat anul acest, este primul de acest gen.

Odată aprobat dosarul, fiecare cuplu are asigurată o singură procedură de FIV. Banii li se vor acorda în două etape:

-4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară; recoltarea spermei şi procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor; transferul embrionar);

- 1.230 lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.

Se preconizează ca anul acesta aproximativ 800 de cupluri să beneficieze de FIV gratuită. Un număr de 8 clinici din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Sibiu au fost admise, până la această dată, pentru a derula programul Ministerului Sănătăţii. Lista unităţilor care se pot înscrie în program rămâne deschisă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2611962485 jpg
shutterstock 2683976831 jpg
burta bere jpg
image png
fructe jpg
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
image
image