Nou tratament împotriva leucemiei

Nou tratament împotriva leucemiei

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Acest tratament, care este o imunoterapie personalizată, cunoscută sub denumirea de CTL019, a fost dezvoltată de Universitatea din Pennsylvania şi a fost considerată inovatoare de Agenţia Federală a Alimentelor şi Medicamentelor din SUA, potrivit Mediafax.

Este vorba despre prima imunoterapie împotriva cancerului care beneficiază de această procedură de accelerare majoră.

Terapia constă în extragerea celulelor T imunitare ale pacientului, care vor fi apoi programate genetic în laborator pentru a ţinti celulele canceroase care produc o proteină numită CD19. Aceste celule T reprogramate astfel sunt apoi reinjectate în organismul pacientului, unde se înmulţesc şi atacă direct cancerul.

Cercetătorii au precizat în 2013 că, din 27 de pacienţi afectaţi de leucemie acută limfoblastică (22 de copii şi cinci adulţi), 89% au înregistrat o remisie a bolii.

Primul copil care a primit acest tratament este deja în al doilea an de remisie a bolii, iar primul adult care a beneficiat de terapie se află în remisie de un an.

În anul 2000 aproximativ 256.000 de copii şi adulţi din întreaga lume au dezvoltat o formă de leucemie, iar 209.000 au murit din cauza ei. Aproximativ 90% din toate cazurile de leucemie sunt diagnosticate la adulţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2399945665 jpg
shutterstock 2726083405 jpg
 Sală de fitness- sport- exercitii -antrenament FOTO Shutterstock
boala Alzheimer jpg
sforait jpg
mihaela bilic despre paine jpg
creier unsplash jpg
rutina de dus jpg
image
image