O nouă abordare privind problema autopsiei

O nouă abordare privind problema autopsiei

Ultima actualizare:

    Probleme privind autopsia persoanelor decedate
Probleme privind autopsia persoanelor decedate

Deseori, în cazul unor decese survenite instantaneu, familia nu acceptă autopsia persoanei defuncte, pentru a afla cauza morţii. O nouă abordare a problemei autopsiei a fost propusă şi testată de cercetătorii de la Universitatea Leicester din Anglia într-un studiu efectuat pe 33 de persoane decedate.

Cercetătorii britanici au folosit tehnica autopsiei non-chirurgicale, care se realizează în două etape. În prima fază, se scanează întregul corp al persoanei decedate cu ajutorul unui computer tomograf, şi în acest mod se constată leziunile traumatice, fracturile şi cancerele.

În a doua fază, se examinează cordul prin metoda cateterismului (se face o mică incizie la nivelul gâtului prin care se introduce un cateter care merge până la inimă injectând o substanţă de contrast)şi astfel  se constată eventualele afecţiuni cardiace. Studiul a demonstrat că în 80 % din cazuri, noua metodă a identificat cu exactitate cauzele decesului.    



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2040427511 jpg
shutterstock 2359991575 jpg
e1d348989d75d0cf6032006038a6eade76 jpg
vitamina d shutterstock 465164366 jpeg
dependenta alcool jpg
plimbare vecteezy jpg
durere genunchi jpg
varza png
image
image