O nouă speranţă pentru bolnavii de Alzheimer

O nouă speranţă pentru bolnavii de Alzheimer

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

În urma administrării de salsalate unui şoarece de laborator cu demenţă frontotemporală, acesta şi-a recăpătat memoria. Medicamentul a protejat, de asemenea, hipocampul, o parte a creierului esenţială pentru formarea memoriei. Medicamentul pare să funcţioneze prin reducerea acumulărilor toxice de proteină ,,tauţţ, implicată în boala Alzheimer. În studierea bolii Alzheimer cei mai mulţi cercetători s-au concentrat până acum pe mai faimoasa rudă a proteinei ,,tau'', beta-amiloidul, mult timp principalul suspect în această maladie. În Alzheimer, ambele sunt forme anormale de proteine. Când sunt alterate, ele devin toxice şi produc daune neuronilor, ceea ce duce la moartea acestora. Mai multe medicamente care ţintesc beta-amiloidul au ajuns la faza clinică a cercetării, însă niciunul nu s-a dovedit până în prezent eficient. Noul studiu a descoperit că salsalate inhibă un proces numit ,,acetilare'', care duce la acumulări toxice în proteinele ,,tau''. Salsalate este acum în curs de testare în cadrul mai multor studii clinice, inclusiv unul consacrat unei alte maladii neurodegenerative legate de proteina ,,tau''- paralizia supranucleară progresivă sau PSP.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
vitamine istock jpg
medic pacient cabinet doctor shutterstock 105334781 copy jpeg
1 mamografie jpg jpeg
vaccin, foto shutterstock jpg
A apărut un nou tip de demenţă  Cum se manifesta boala Late jpeg
1 pozitiile de amor pe care femeile le iubesc ucew jpg jpeg
maini reci jpg
Foto 2 interior durere de gat Shutterstock png
image
image