Ortopezii ne învaţă cum să evităm accidentările la schi şi săniuş

Ortopezii ne învaţă cum să evităm accidentările la schi şi săniuş

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Dr. Ilie Roşca susţine că nu e bine să ne dăm pe derdeluş folosind pungi din plastic, ci pe sănii, în poziţie orizontală, ca să nu ne alegem cu dureri de spate.

“Rănirile la nivelul coloanei vertebrale pot duce chiar şi la fisuri ale stratului exterior al discului, deci la hernie de disc, însă un efect similar îl pot avea tensionarea puternică sau presiunea crescută la nivel lombar, cauzate de ridicarea unor greutăţi prea mari şi, respectiv, de timpul prea lung petrecut la birou ori activităţile zilnice care supun spatele unor şocuri. Printre aceste şocuri se numără căzăturile din timpul practicării unui sport, săriturile repetate, vibraţiile prelungite şi, în perioada iernii, contactul cu sania pe teren denivelat”, spune medicul. Viaţa sedentară ne-a sensibilizat “Oamenii se dau cu sania de când lumea şi pământul, dar fizicul de acum al copiilor nu se poate compara, de exemplu, cu cel din vremea când micuţii făceau zilnic mişcare. Musculatura omului modern, care petrece cea mai mare parte din zi cu telefonul sau cu tableta în mână, este insuficient dezvoltată pentru a menţine o postură corporală corectă şi pentru a proteja coloana de eventuale şocuri. Mai mult, nici discurile intervertebrale, tasate de prea mult sedentarism, nu mai pot amortiza loviturile aşa cum ar trebui”, a explicat dr. Ilie Roşca.

Pentru a evita problemele, medicul le recomandă celor care merg la săniuş să poarte haine groase şi să folosească un colac special pentru a evita şocurile asupra coloanei vertebrale.

Citeşte continuarea articolului AICI



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gene lungi naturale jpg
stres bruxism webp
cartofi copti cu rozmarin jpeg
shutterstock 2589911453 jpg
autism jpg
shutterstock 1896615571 jpg
apa cu ghimbir jpg
image
image