Până la 3 ani, copiii ar trebui să doarmă cu mamele

Până la 3 ani, copiii ar trebui să doarmă cu mamele

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Veste proastră pentru tătici: până la trei ani, copiii ar trebui să doarmă cu mamele, pentru că este mai sănătos pentru cei mici.

Copiii care dorm alături de mămici au un somn mai bun, iar activitatea inimii este mult mai bună decât în cazul celor care dorm în pătuţul lor, susţine pediatrul Nils Bergman.

De asemenea, dormitul în acelaşi pat sudează relaţia mamă-copil şi ajută dezvoltarea creierului micuţului.

În cadrul cercetării s-a observat şi că micuţii care dorm în pătuţul lor se pot trezi mai des în timpul somnului, lucru care îngreunează trecerea de la somnul activ la cel profund.

Încă din primele săptămâni de viaţă, copiii ar trebui să doarmă pe pieptul mamei.

Concluzia pediatrului este, totuşi, una controversată, mai ales că unele cercetări asociază dormitul alături de părinţi cu un risc mai crescut al morţii subite. Pediatrul Nils Bergman contrazice această ipoteză, afirmând că nu prezenţa părintelui cauzează moartea subită a copilului, ci alţi factori precum jucăriile, pernele prea mari sau fumul de ţigară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
shutterstock 2669409383 jpg
balonare jpg
shutterstock 2670624427 jpg
image
image