Primii rinichi funcţionali obţinuţi în laborator, mai aproape de realitate

Primii rinichi funcţionali obţinuţi în laborator, mai aproape de realitate

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Atunci când au fost transplantaţi în organismele unor şoareci şi porci, rinichii creaţi în laborator au funcţionat în mod corect, producând urină, la fel ca organele naturale pe care le-au înlocuit. Eliminarea urinei din organism a reprezentat una dintre problemele majore cu care s-au confruntat prototipurile precedente, care s-au umflat sub presiunea lichidului acumulat şi apoi s-au blocat. Cercetătorii japonezi au remediat această problemă, ,,cultivând" în laborator un tip special de rinichi care beneficiază de o reţea suplimentară de canale de eliminare a urinei, se afirmă într-un articol publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). Deşi primele teste pe oameni vor fi realizate abia peste câţiva ani, studiul savanţilor niponi a netezit calea către realizarea obiectivului suprem al unor astfel de cercetări ştiinţifice - crearea în laborator a unor organe pentru a fi transplantate în corpurile unor pacienţi umani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
shutterstock 1550406647 jpg
dementa jpg
Melatonina
AVC jpg
plic ceai istock jpg
image
image