Program de educaţie medicală

Program de educaţie medicală

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Specialiştii estimează că în zece ani numărul deceselor va ajunge la 25 de milioane pe an. Dintre ţările europene, cele mai afectate de bolile cardiovasculare, în termeni de mortalitate şi incidenţă, sunt cele centrale şi estice.

În acest context, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), în parteneriat cu Zentiva, demarează un program de educaţie medicală adresat pacienţilor din aproximativ 30 de oraşe ale ţării. Prima parte a programului se desfăşoară în perioada 26 octombrie 2010 – martie 2011 şi va implica peste 60 de medici de familie. Peste 10.000 de pacienţi vor participa la prezentări şi discuţii despre factorii de risc cardiovascular, despre importanţa prevenţiei şi soluţii de tratament.

Prin intermediul acestui program se încearcă îmbunătăţirea comunicarea medic – pacient, urmărindu-se trei elemente cheie: informare, educare şi motivare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gene lungi naturale jpg
stres bruxism webp
cartofi copti cu rozmarin jpeg
shutterstock 2589911453 jpg
autism jpg
shutterstock 1896615571 jpg
apa cu ghimbir jpg
image
image