Sforăitul creşte riscul de hipertensiune la gravide

Sforăitul creşte riscul de hipertensiune la gravide

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

La cercetare au participat aproximativ 1.700 de femei însărcinate. După ce au discutat cu toate participantele, specialiştii au ajuns la concluzia că 25% dintre acestea au început să sforăie pe parcursul sarcinii.

Astfel, ele au un risc de două ori mai mare de a fi diagnosticate cu hipertensiune arterială sau alte probleme cardiovasculare faţă de gravidele care nu sforăie.

,,Am descoperit că sforăitul frecvent are un rol important în apariţia tensiunii arteriale mărite. Noi deja ştim că hipertensiunea în timpul sarcinii, asociată în unele cazuri cu preeclampsia, poate face ca greutatea copilului la naştere să fie una mică, iar acst lucru trebuie prevenit”, a afirmat Louise O'Brien, autorul studiului şi profesor la Cetrul de Tulburări ale Somnului de la Universitatea din Michigan.

Pentru a trata problema sforăitului, specialiştii recomandă femeilor însărcinate terapia cu presiune continuă pe căile nazale (CPAP). Cu ajutorul unei măşti, terapia are ca scop dezvoltarea reflexul de a respira numai pe nas.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Obstretică şi Ginecologie”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bere pahare istock jpg
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
image
image