Stările de leşin se pot transmite genetic

Stările de leşin se pot transmite genetic

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă din Australia au intervievat 51 de perechi de gemeni de acelaşi sex, dintre care unii identici.

Dintre participanţi, cel puţin unul dintre gemenii din perechi au declarat că au leşinat cel puţin o dată în viaţă. După ce au analizat datele obţinute în urma interviurilor, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că în cazul gemenilor starea de leşin se poate ,,transmite” de la unul la celelalt.

Dacă gemenii erau identici, şansele de a avea stări de leşin erau de două ori mai mari decât în cazul gemenilor dizigoţi (care nu seamănă între ei).

Predispoziţia de a avea stări de leşin se poate transmite prin intermediul genelor şi în familii în care nu există gemeni, deşi şansele sunt mai mici decât în primul caz.

În toate aceste situaţii, stările de leşin erau provocate de evenimente stresante sau de frică.

,,Un procent mic de persoane leşină din motive medicale, în timp un număr mai mare de oamenii au aceste stări ca urmare a unor situaţii stresante, a fricii sau dacă văd sânge. Având în vedere că este implicată în cazul leşinului şi o compenentă genetică ar fi foarte bine să se dezvolte noi tratamente”, a afirmat Samuel F. Berkovic, medic neurologist şi profesor la Universitatea din Melbourne, Australia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
saltea jpg
image png
somn dormit adobestock jpg
ulei de masline pexels jpg
alcool distelapparath pixabay jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
image
image