Testări gratuite pentru părinţii care păstrează celulele stem ale copilului

Testări gratuite pentru părinţii care păstrează celulele stem ale copilului

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Recent, o firmă de celule stem din România, Stem Sure, a oferit părinţilor care încheie un contract posibilitatea de a face gratuit un test de compatibilitate genetică. Este vorba de testarea tiparului leucocitar uman (HLA), cea mai importantă metodă prin care părinţii pot afla daca sunt compatibili genetic cu celulele stem ale copilului în cazul unui transplant. Cum te ajută analiza Analiza HLA este necesară în cazul unui transplant pentru unul dintre membrii familiei, altul decât copilul însuşi (pentru acesta din urma compatibilitatea este sigură în proporţie de 100%). Testarea şi identificarea compatibilităţii profilului genetic al părintelui/fratelui cu proba de celule stem scade în mod considerabil riscul apariţiei reacţiei de respingere a transplantului, ce poate duce de la complicaţii majore până la decesul persoanei care a primit transplantul. În mod normal, costul unei testări HLA complete poate ajunge până la 1.500 euro. Adică tot atât cât părinţii pot plăti pe contractul de recoltare, transportare, prelucrare şi stocare a celulelor suşă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image