Tocurile înalte, aliat sau duşman?

Tocurile înalte, aliat sau duşman?

Ultima actualizare:

Eleganţă, o siluetă de invidiat, stil, toate acestea pot fi oferite de o singură pereche de pantofi. În acestă privinţă nici o femeie nu mă poate contrazice. Câte reprezentante ale sexului frumos sunt conştinete, însă, de efectele pe care le are purtatul tocurilor pe termen lung?

Dacă nu ai aflat până acum, trebuie să ştii ca perechea de pantofi care îţi dă atâta siguranţă de sine şi care te face să arăţi nemaipomenit îţi poate provoca probleme de sănătate.

Dacă ai crezut că singura problemă care poate apărea este durerea de picioare, află că neplăcerile nu se opresc aici. Iată câteva din efectele pe care le poate avea purtatul tocurilor pe termen lung!

Durerile de spate

,,Baba suferă la frumuseţe” - aşa se spune dintotdeauna, dar cât oare să suporte doamnele care petrec o zi întreagă pe tocuri de aproape 7-10 centimetri? Chiar dacă unele femei sunt obișnuite și nu li se par atât de înalte, tocurile pot forţa arcuirea spatelui, articulaţiile simţind o presiune prea mare şi, implicit, durerile de spate apar și ajung să devină puternice.

Artrita

Artrita este o afecţiune care se manifestă prin inflamarea articulaţiilor şi poate reprezenta un risc pentru femeile care poarta tocuri înalte. Unii pantofi cu tocuri te forțează să mergi pe vârfuri, astfel provocând daune la nivelul articulaţiilor și a ţesuturilor moi ce le înconjoară. În timp, aceste lucruri pot duce la apariția simptome specifice artritei.

Află mai multe pe clicksanatate.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
shutterstock 1390237604 jpg
image
image