TOT ce ai NEVOIE să ştii despre PENSULELE DE MACHIAJ

TOT ce ai NEVOIE să ştii despre PENSULELE DE MACHIAJ

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Pentru pudră avem nevoie de o pensulă rotundă, pufoasă, cu perii deşi. Pentru blush, trebuie folosită o pensulă mare, pufoasă, într-un unghi, ideală conturării pomeţilor. Iar pensulele destinate fardului de pleoape, precum cele plate, cele de estompare sau cele mici angulare, sunt indispensabile dacă vrei să obţii unui look fermecător. Ar fi de preferat să foloseşti pensule din păr natural, mai ales în cazul celei pentru fond de ten şi pentru machiajul ochilor, însă în ultimul deceniu au apărut pe piaţă pensule din diverse materiale care imită părul natural cu o acurateţe incredibilă, la preţuri mai rezonabile.

Dar dacă nu avem grijă de ustensilele noastre în mod corespunzător, riscăm să ne pierdem investiţia. Pensulele trebuie spălate cel puţin o dată la două săptămâni, altfel se vor îmbâcsi şi pot adăposti diverse bacterii şi praf (mai ales cea pentru fond de ten lichid).

Dacă le spălăm necorespunzător, riscăm să stricăm fibra pensulei. Ideal ar fi să folosim o soluţie spray din comerţ pentru curăţare, însă de multe ori aceste produse sunt scumpe şi se consumă rapid.

Citeşte continuarea articolului AICI



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
gene lungi naturale jpg
stres bruxism webp
cartofi copti cu rozmarin jpeg
shutterstock 2589911453 jpg
autism jpg
shutterstock 1896615571 jpg
apa cu ghimbir jpg
image
image