Tulburările de somn, strâns legate de educaţia specială în şcoală

Tulburările de somn, strâns legate de educaţia specială în şcoală

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Un studiu nou spune că tulburările de somn care se manifestă la un copil în vârstă de cinci ani se pot transforma, mai târziu, în nevoi speciale privind educaţia şcolară.

Oamenii de ştiinţă au studiat comportamentul a peste 11.000 de copii şi au făcut descoperiri surprinzătoare legate de cum influenţează calitatea somnului dezvoltarea cerebrală la copii.

Unii copii vizaţi prezentau probleme de respiraţie în timpul somnului, cum este sforăitul, alţii refuzau să adoarmă şi erau agitaţi, în timp ce o parte dintre copii sufereau din pricina coşmarurilor.

Experţii au observat că dacă aceste tulburări se manifestă în jurul vârstei de cinci ani, ceva mai târziu, pe la 8 ani copiii au nevoie de o educaţie mai atentă la şcoală.

În continuare, copiii cu probleme de respiraţie au fost predispuşi cu până la 40% să aibă nevoie de atenţie deosebită la şcoală. Riscul a crescut până la 60% cu cât calitatea somnului a fost tulburată de complicaţii mai grave ale respiraţiei.

Dean Beebe, specialist în psihologie la Universitatea din Cincinnati, Ohio (SUA), a explicat că aceste consecinţe apar, deoarece creierul în timpul somnului nu este oxigenat corespunzător, iar acest lucru poate să afecteze dezvoltarea cerebrală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
image
image