Combate respiraţia urât mirositoare cu iaurt

Combate respiraţia urât mirositoare cu iaurt

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Timp de 6 săptămâni, cei 24 de voluntari care au luat parte la cercetare au consumat în fiecare zi câte 6 linguri de iaurt neîndulcit care conţinea bacterii comune, precum streptococcus thermophilus şi lactobacillus bulgaricus.

Specialiştii de la Universitatea Tsurumi au colectat mostre de respiraţie, înainte şi după consumul de iaurt. În rândul voluntarilor care acuzau un miros neplăcut al gurii, cunoscut sub numele de halitoză, nivelul bacteriilor rele care cauzează respiraţia urât mirositoare a scăzut mai bine de jumătate, în majoritatea cazurilor.

Ceea ce este cert este faptul că iaurtul chiar reduce halitoza prin diminuarea efectului pe care îl au bacteriile rele de la nivelul limbii, chiar dacă nu se ştie cu certitudine cum acţionează iaurtul.

“Una dintre teorii ar fi aceea că iaurtul poate diminua efectul bacteriilor rele sau poate crea un mediu nefavorabil acestora, încât efectele lor negative sunt diminuate”, declară autorul studiului Kenichi Hojo.

Pentru a obţine efectele dorite consuma iaurturi care conţin culturi de bacterii vii, precum lactobacillus si bifidobacterium.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tiuit in urechi  jpg
psiholog jpg
femeie psiholog jpg
femeie care se da cu parfum jpg
Picture1 png
Urania Cremene (2) png
alergii  jpg
bullying png
image
image