Nu e om, este ”torpilă”! David Popovici, al doilea titlu mondial
David Popovici este ”Regele” Campionatelor Mondiale de natație! Românul a cucerit a doua medalie de aur la actuala ediție, impunându-se în proba de 100 m liber, după ce luni a câștigat cursa de 200 m liber.
La Budapesta, miercuri, 22 iunie 2022, David s-a impus cu timpul de 47 de secunde și 58 de sutimi, impunându-se pe ultimii metri și intrând în istorie. Trebuie spus că misiunea lui era foarte dificilă, pentru că, în istoria Mondialelor, ”dubla” 100 m – 200 m a fost reușită o singură dată și aceea la prima ediție, în 1973.
Interesant de citit: Cine sunt părinții lui David Popovici, cei care i-au susținut visul de a deveni campion
Atunci, americanul Jim Montgomery reușea această performanță pe lângă care au trecut, apoi, toți marii campioni ai natației mondiale. Nu și super-campionul Popovici, care a demonstrat și prin egalarea acestei performanțe că este un adevărat fenomen.
Trebuie să afli și: Acesta e secretul ”Rechinului” David Popovici: ce face în timpul curselor
Pentru David, aceasta a fost ultima cursă de la aceste Campionate Mondiale, însă emoții vom avea în continuare, pentru că Robert Glință va mai avea de concurat în cursele de spate, în care el este specialist, așa că este foarte posibil să avem alte bucurii în următoarele zile.
Citește și: David Popovici, discurs plin de modestie, după ce a scris istorie la Campionatul Mondial de Natație
Dar David a atras atenția la Budapesta nu doar prin rezultatele sale extraordinare, ci și prin discursul său. Are doar 17 ani – va deveni major la toamnă – dar vorbește ca un om trecut prin multe. La conferința de presă de după cucerirea aurului în proba de 200 m liber, el făcut declarații.
Iată și: Secretele lui David Popovici, primul campion mondial la înot al României
„Suntem oameni obişnuiţi care fac lucruri extraordinare. Aşa îmi place să cred. Am fost inspirat de Camelia Potec, e campioana noastră olimpică, apoi de Ian Thorpe, pe care l-am întâlnit chiar aici, acum două zile. El mi-a şi dat acum medalia. A fost o onoare să-i strâng mâna de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, înainte de a asculta imnul naţional“, a declarat el, într-o engleză perfectă, după cum au detaliat cei de la lead.ro.
Popovici e conştient ce îl așteaptă la revenirea în țară: o primire regală!
„Bănuiesc că la aeroport va fi haos, dar un haos frumos. Am văzut asta în trecut, când ne-am întors de la Tokyo şi atunci am încheiat doar pe locul 4. Acum sunt primul. Dar sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit pentru puțină sărbătoare, pentru că cred că o merităm, chiar dacă avem o vară lungă și încărcată în față.
Pentru România înseamnă mult şi sunt foarte fericit că am reuşit acest rezultat pentru ţara mea, pentru toţi cei care m-au susţinut. Îmi place mult sentimentul acesta!“, a încheiat David.
Până la Popovici, doar două înotătoare din România mai reușiseră să cucerească aurul la Campionatele Mondiale: Tamara Costache (50 m liber, 1986) şi Diana Mocanu (200 m spate, 2001).
Vezi și: Performanță fabuloasă a lui David Popovici: este campion mondial!
David Popovici, primul campion mondial din istoria României
Are doar 17 ani, însă a reușit imposibilul! David Popovici a câștigat a doua medalie la Campionatele Mondiale de natație.
Luni, 21 iunie, sportivul a luat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, iar cea de-a doua medalie de aur a fost câștigată în finala probei de 100 de metri liber, cu 47.58 ca timp.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!