Cine e revelația din tenisul feminin: se va duela pentru trofeul Roland Garros

Doar o zi mai desparte trofeul de la Roland Garros de sportiva care va triumfa pe zgura de la Paris. Lupta se va da între poloneza Iga Świątek, de altfel și lideră în ierarhia mondială a tenisului feminin și sportiva din Cehia Karolína Muchová, ocupanta locului 43 din clasamentul WTA. Partida se va juca, sâmbătă, de la ora 16.00, fiind televizată de Eurosport. 

Karolína Muchová își va juca șansa în finala Roland Garros (FOTO: Getty Images)
Karolína Muchová își va juca șansa în finala Roland Garros (FOTO: Getty Images)

La cei 26 de ani ai săi, Muchová nu arătat ezitare în niciun meci, în parcursul său de la Roland Garros, indiferent cine s-a aflat de partea cealaltă a fileului. Pentru a ajunge aici, Muchová a trecut inclusiv de jucătoarea din Belarus Aryna Sabalenka (2 WTA), în semifinale, scor 7-6(5), 6-7(4), 7-5. De altfel, cehoaica a consemnat cea dintâi finală de Grand Slam din întreaga sa carieră.

Legende din „sportul alb”, impresionate de Karolína Muchová

Evoluțiile sale din capitala Franței i-au adus numeroase laude, nume mari din „sportul alb” întrecându-se în superlativele la adresa ei. „A fost cel mai bun meci din turneul feminin. Avem o nouă Ash Barty (n.r. fostă lideră mondială, între timp retrasă): Muchová. Este aproape ca Ash Barty, dar cu puțin mai multă putere. Cred că și-a îmbunătățit serviciul și are încredere în serviciul ei. Forehand-ul ei s-a îmbunătățit enorm, în special cel inside-out. În sfârșit, este foarte informată cu o rachetă de tenis în mână în ceea ce privește varietatea”, a declarat la Eurosport septuplul campion de Grand Slam Mats Wilander.
„Ceea ce o face o jucătoare grozavă este mobilitatea ei. Mișcarea ei pe teren, felul în care poate alerga din colț în colț este incredibil. Cred că este o jucătoare solidă, prin asta vreau să spun consecventă. Ea nu face multe erori neforțate. Are un serviciu frumos, temperamentul ei este excelent. Este foarte calmă, iar mentalitatea ei este mai bună decât la majoritatea jucătoarelor. Îmi place varietatea ei. Ea te poate scoate din zona ta de siguranță cu scurtele ei, cu slice-ul de rever, cu urcările le fileu. Ea te poate surprinde și este atât de imprevizibilă. Este singura jucătoare care are o asemenea finețe. Dacă te uiți la jucătoarele care domină tenisul feminin -Świątek, Sabalenka, Rybakina- totul este despre putere, nu despre finețe. Apoi, vine Muchová cu acest joc. Karolina este o jucătoare de tenis la fel de bună ca și Sabalenka, a jucat mai bine la voleu și are tehnică mai bună”, a completat și renumita Chris Evert pentru aceeași sursă. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
Roger Federer si Rafael Nadal (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net