Erling Haaland, OUT pentru cel puțin o lună. Anunțul făcut de Pep Guardiola

Erling Haaland va sta deoparte de terenul de joc câteva săptămâni bune, după o accidentare, potrivit ultimelor informații oferite de antrenorul său de la Manchester City, Pep Guardiola.

Erling Halaand (dreapta) ar putea rata întreaga lună (FOTO: Getty Images)
Erling Halaand (dreapta) ar putea rata întreaga lună (FOTO: Getty Images)

Accidentat la picior, atacantul norvegian s-a văzut nevoit să absenteze, la începutul lunii decembrie, în partida cu Aston Villa, însă subiectul a fost tratat foarte discret și, pe atunci, nu s-a dat de înțeles că ar putea fi ceva de durată. Problemele au început, cel mai probabil, la mijlocul lunii noiembrie, când Erling Haaland s-a accidentat într-un amical disputat la echipa națională. 
Între timp, însă, Pep Guardiola a venit cu lămuriri, lăsând de înțeles că Erling Haaland va fi, cel mai probabil, indisponibil până la sfârşitul lunii ianuarie: „Este vorba de os. Are nevoie de timp, totul este o chestiune de timp”, a completat tehnicianul spaniol. „Este bine, dar medicii au decis să se oprească o săptămână şi poate să reînceapă în Abu Dhabi”, a mai spus Pep Guardiola, referindu-se la faptul că Manchester City va efectua un cantonament de 13 zile în Emiratele Arabe Unite. „Să sperăm că, la sfârşitul acestei luni, va fi pregătit. A fost un pic mai mult, decât ne aşteptam la început”, a mai spus ibericul, care a subliniat că echipei sale îi lipseşte Erling Haaland „foarte mult” și că „Avem nevoie de el. Să sperăm că se poate întoarce şi să joace ultimele patru-cinci luni fără probleme”.

Lipsește în posibilul meci de debut al lui Radu Drăgușin la Tottenham?

Dacă informațiile se vor adeveri, jucătorul nordic va rata duelul cu Tottenham Hotspurs, din 16-imile Cupei Angliei, programat pe 26 ianuarie, dar și partida de campionat de pe teren propriu cu Burnley, de pe pe 31 ianuarie, în prima dintre acestea fiind posibil și debutul lui Radu Drăgușin la Spurs
La cei 23 de ani ai săi, Erling Haaland este unul dintre fotbaliștii momentului în lume, fiind estimat la o valoare fabuloasă: nu mai puțin de 180 de milioane de euro. Din vara lui 2022, de când a lăsat în urmă Borussia Dortmund pentru a îmbrăca tricoul lui Manchester City, Erling Halaland a adunat cifre impresionante la „cetățeni”: 75 meciuri, 71 de goluri și 14 pase decisive. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net