Iancu Sterp, meci brutal de MMA cu Ovidiu Neveu. Fratele lui Culiță era sigur că o să câștige confruntarea
Marți seară, Iancu Sterp și Ovidiu Neveu au intrat în cușca de MMA, iar lupta dintre aceștia a fost una crâncenă și s-a lăsat cu lovituri demne de meciurile din Statele Unite.
Provocarea a fost lansată chiar de Ovidiu Neveu, care l-a întâlnit pe Iancu Sterp, deoarece acesta este foarte popular, Sterp având peste 500.000 de abonați pe YouTube.
Cum a decurs meciul Sterp vs. Neveu
Meciul de la RXF l-a avut pe Iancu Sterp în prim-plan, care a reușit să se impună împotriva lui Ovidiu Neveu. Începutul meciului a fost bazat pe lovituri la apropiere, cei doi ducând la podea o mare majoritate a meciului.
Iancu Sterp a reușit să conducă meciul de MMA până la final, când a fost declarat câștigător de către arbitru. Meciul s-a sfârșit printr-o strangulare a lui Ovidiu Neveu de către Iancu Sterp, care a reușit să-l țină în priză pe Neveu până când acesta a cedat.
„Vă iubesc pe toți, și pe cei care m-ați susținut, și pe cei care mi-ați dat hate, cu toții am avut de câștigat. Vreau să spun că nu v-am dezamăgit de data asta, așa că rămâneți cu mine, că noi suntem cei mai buni. ”, a declarat Sterp, după finalul meciului.
Chiar și Culiță Sterp și iubita lui, Daniela Iliescu, au fost prezenți alături de Iancu. Interpretul l-a felicitat pentru victorie pe fratele său, fiind, oricum, sigur că fratele său va câștiga confruntarea de aseară.
Iancu Sterp și Ovidiu Neveu, la un pas de bătaie, chiar la conferința de presă
În timpul conferinței de presă, care a avut loc înainte de meciul din cușcă, Iancu l-a amenințat pe Neveu că îl va arunca din ring.
Așa cum a spus și la conferință, vedeta de pe TikTok l-a provocat pe Iancu, deoarece acesta se bucură de o faimă impresionantă în spațiul on-line.
“Clar, m-a provocat că sunt popular. El știe clar că nu are nimic de pierdut, dar oricum o să îl bat rău. După ce îl fac KO, o să îl iau de picior și o să îl arunc peste cușcă. Promit!
Ca să vadă cât este de slab Iancu Sterp. Să fie pregătiți oamenii din staff-ul lui să îl prindă, să nu își rupă ceva coaste.”, i-a spus Iancu Sterp lui Ovidiu Neveu.
Chiar în timpul conferinței, Iancu Sterp l-a îndemnat pe Neveu să-și facă o programare la spital, deoarece acesta era sigur că îl va bate „rău”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!