Leo Messi și retragerea sa din fotbal: unde va avea loc ultimul meci

Cu toate că a plecat de la FC Barcelona de mai bine de doi ani și jumătate și, în răstimp, a îmbrăcat atât tricoul celor de la Paris Saint-Germain, cât și Inter Miami, numele lui Lionel Messi rămâne strâns legat de gruparea de pe Camp Nou.

Leo Messi s-ar putea retrage pe Camp Nou (FOTO: Getty Images)
Leo Messi s-ar putea retrage pe Camp Nou (FOTO: Getty Images)

În prezent ajuns la 36 de ani, argentinianul poate să mai aibă în față câteva sezoane bune în „sportul rege”, însă subiectul retragerii sale prezintă deja interes. Potrivit directorului de fotbal al clubului catalan, Anderson Luís de Souza „Deco”, s-ar contura un plan măreț legat de retragere, cu ocazia încheierii ipostazei de jucător, atunci când se va petrece ea. 

Favorit să cucerească Balonul de Aur cu numărul opt

„Cred că va fi un meci de adio, dar poate pe noul stadion, când va fi gata. Messi va fi întotdeauna cel mai mare idol din istoria clubului”, a spus managerul portughez în presa braziliană, adăugând: „Clubul a avut idoli precum Cruyff şi Ronaldo, dar el este poate cel mai mare dintre toţi. Cu siguranţă va juca un meci de adio la Barcelona, dar nu ştim când. Joacă şi sper să joace încă mulţi ani, pentru că oamenii care iubesc fotbalul, care îl iubesc, vor fi fericiţi să-l vadă fericit”, a declarat Deco.
Între timp, Leo Messi defilează în Statele Unite ale Americii, unde și-a găsit numaidecât rolul în echipa lui Inter Miami. În cele 13 apariţii ale sale în tricoul actualei echipe, campionul mondial a marcat 11 goluri şi a oferit cinci pase de gol, în toate competiţiile, valoarea sa actuală fiind estimată la 35 de milioane de euro. 
Finele anului trecut a reprezentat un moment foarte important în cariera lui, câștigând  Campionatul Mondial din 2022, organizat în Qatar și adăugându-și în palmares singurul titlu important care îi lipsea. Numărul trofeelor are toate șansele să crească, în curând, Leo Messi fiind favorit pentru Balonul de Aur, care ar fi al optulea din cariera sa, urmând ca fotbalistul câștigător să fie decis, la finele lunii.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net