Popovici luptă pentru încă o medalie. Când are loc finala 200m liber
David Popovici (21 de ani) a evoluat, joi, în semifinalele probei de 200 de metri liber, de la Campionatul European de natație, desfășurat în Franța, la Paris - românul s-a calificat în ultimul act, câștigând prima semifinală cu un timp de 1:44.56. Lupta pentru medalie va avea loc o zi mai târziu, vineri seară, de la ora 19.36.

În seriile disputate joi dimineața, cel mai bun înotător român a avut abia al patrulea timp, 1:46.06 - în mod evident, nu a forțat, dorind să-și conserve energia pentru penultimul act, date fiind evoluțiile foarte bune de până acum. „M-am simțit mult mai bine, decât de dimineață. Așa știu să înot. Mai încet, știu că sună dubios sau ciudat, nu prea știu să înot mai încet. Așa că am fost în elementul meu acum și mi-am asigurat culoarul favoritului pentru finală”, a fost reacția românului, potrivit DigiSport, care e la mai puțin de 24 de ore pentru a-și adjudeca o nouă reușită extrem de importantă în competiția franceză.
Campion european pentru a treia oară la rând la 100 de metri liber
David Popovici e impulsionat de performanța uriașă de la Paris, de miercuri, când s-a impus campion european pentru a treia oară consecutiv, eclipsându-și adversarii în finala probei de 100 de metri liber. Campion en-titre, cel mai bun înotător și-a apărat medalia de aur, cu un timp uluitor, 46,56, stabilind un nou record al competiției.
Reamintim că delegația României reunește 11 sportivi, „cap de afiș” fiind chiar David Popovici, dublu campion mondial în 2022 și 2025, campion european în 2022 și 2024 și medaliat cu bronz în proba de 100 de metri liber. De remarcat faptul că țara noastră a cucerit prima medalie, chiar una de aur, în weekend, sâmbătă, la sărituri de la mare înălțime, prin Cătălin Preda (35 de ani).


































