Simpatia românilor pentru Popovici șochează: relatarea unei sportive italiene

Ultima actualizare:

Simpatia de care se bucură David Popovici în rândul românilor iubitori de sport a ajuns dincolo de granițe, uimind-o pe una dintre înotătoarele participante la Campionatele Europene de natație de la Otopeni, aceasta declarându-se impresionată de cum a trăit competiția. În vârstă de 29 de ani, sportiva italiană Aglaia Pezzato a povestit în țara sa cum a fost primit înotătorul de 19 ani de către publicul român. 

David Popovici, medaliat cu „bronz” la Otopeni (FOTO: Getty Images)
David Popovici, medaliat cu „bronz” la Otopeni (FOTO: Getty Images)

„Ceasul meu a început să vibreze pentru a mă alerta că în locul în care mă aflam nivelul decibelilor depășea pragul considerat sigur pentru sănătate. Nu era vorba despre un strigăt sau un sunet înalt singular. Se simțea ca un zgomot profund, care părea că vine mai degrabă dinspre fundația construcției, decât din interior”, a povestit Aglaia Pezzato, potrivit swimswam.com. Italianca „a întărit” aprecierea de care se bucură David Popovici în rândul românilor, ea remarcând acest aspect la Campionatele Europene de la Otopeni: „Există ceva diferit în dragostea românilor pentru David Popovici în comparație cu ceea ce am văzut până acum. E un amestec de speranță și recunoștință. Ca atunci când și-a donat medalia mondială de aur pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer”.

„Am învățat să fac mai bine față stresului și oboselii”

Reamintim că David Popovici a obținut medalia de bronz în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene de natație. „Au fost multe valuri, dar a fost frumos. E tot ceea ce s-a putut, astăzi! În continuare italianul şi francezul sunt mai buni decât mine. Din fericire, mai sunt o mulţime de concursuri şi abia aştept să fiu acolo în faţa lor, când va veni vremea. Sunt bucuros că am reuşit să termin cu o medalie! A fost o provocare foarte bună. Am învăţat să fac faţă mai bine stresului şi oboselii. A fost un public foarte bun, pe care mi-l doresc la fiecare competiţie”, a reacționat „la cald” înotătorul român.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net