Sorana Cîrstea, mai de succes ca la 20 de ani. Românca, în Top25 WTA

Sorana Cîrstea continuă să fie cel mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia mondială a tenisului feminin, conaționala noastră fiind incomparabil mai de succes față de când avea 20 de ani, spre exemplu.

Sorana Cîrstea a urcat până pe locul 22 WTA (FOTO: EPA)
Sorana Cîrstea a urcat până pe locul 22 WTA (FOTO: EPA)

Între timp ajunsă la aproape 34 de ani, sportiva a urcat nu mai puțin de patru poziții în clasamentul WTA, până pe locul 22. Înapoi în timp, pe când avea 20 de ani, oscila considerabil la nivel global, atingând inclusiv poziția cu numărul 107 pe parcursul lui 2010.

„Îmi doresc să intru în Top20 WTA”

„La începutul anului nu am reușit să-mi găsesc jocul, dar mă bucur pentru că am continuat să-mi fac treaba, să-mi fac antrenamentele, pregătirea fizică. Știu că tenisul este acolo. De multe ori sunt lucturi minore la care trebuie să lucrez și, acum, simt că am intrat pe o pantă ascendentă”, a punctat Sorana Cîrstea, potrivit DigiSport, adăugând „Normal că îmi doresc să intru în Top 20, mai ales că sunt aproape. Simt că am jocul necesar! Am bătut destul de multe jucătoare din Top 10, Top 20. Am nevoie de un pic mai multă consistență”. În august 2013 sportiva consemna cea mai bună clasare a carierei sale, urcând pe locul 21 WTA. De altfel, evoluțiile sale s-au reflectat și în plan financiar, Sorana Cîrstea adunând peste nouă milioane de dolari din tenis. Recent, românca s-a mutat dincolo de granițe, preferând locuri mai călduroase pentru a se antrena și a trăi, stabilindu-se în Dubai.
România mai are două jucătoare care se mențin în Top100 WTA: Ana Bogdan, care a urcat de pe locul 65 pe 54 și Jaqueline Cristian, care a avansat nouă poziţii, până pe locul 72. Dincolo de prima sută a celor mai valoroase tenismene ale momentului se află Irina Begu (118 WTA), Gabriela Ruse (153 WTA), Irina Bara (174 WTA) şi Miriam Bulgaru (193WTA). Lidera ierarhiei mondiale a tenisului feminin române poloneza Iga Świątek, fiind urmată de bielorusa Aryna Sabalenka și sportiva americană Coco Gauff.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Aryna Sabalenka si Iga Swiatek (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Costel Galca (Sportpictures) jpg
Scoala de fotbal rapid   SOS Satele Copiilor jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Getty Images) jpg
Dinamo FCSB (Sportpictures) jpg
ianis hagi facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net