Venus Williams, cea mai în vârstă învingătoare din circuit, după Navratilova
La scurt timp, după succesul de la dublu, Venus Williams și-a conservat energia și a consemnat un nou record, jucătoarea de 45 de ani devenind cea mai în vârstă tenismenă, care a câştigat un meci WTA de simplu, după 2004. Americanca a învins-o, marți, pe conaționala Peyton Stearns (35 WTA, 23 de ani), scor 6-3, 6-4, la Washington Open.

La începutul acestei săptămâni, Venus Williams a revenit în competițiile oficiale, după o absenţă de 16 luni, Williams a învins-o pe Stearns, numărul 35 mondial, şi a obţinut prima sa victorie la simplu, de după 2023. Astfel, experimentata sportivă devine cea mai în vârstă jucătoare care și-a adjudecat un meci WTA la simplu, după Martina Navratilova, care avea 47 de ani, pe când se impunea la Wimbledon în 2004.
„Am aceeași pasiune și aceeași dorință de a câștiga”
„Cred că am atacat tot timpul. Este doar o încercare de a găsi echilibrul perfect între a merge prea tare şi a nu merge suficient”, a declarat Williams, după victoria din primul tur, adăugând: „Este la fel, pentru că asta fac eu, dar, în acelaşi timp, în acel moment era imperativ pentru mine să o fac. Acum nu mai trebuie să fac asta, dar am aceeaşi pasiune şi aceeaşi dorinţă de a câştiga. Într-un fel, încă mă întorc la asta. Când faci ceva în fiecare zi, totul devine natural. Acum nu mai e la fel de natural, dar sper să pot reveni la asta. Cred că a fost o victorie importantă pentru mine. Aşa cum am spus, nu este uşor. Nu va fi uşor. Nu este uşor pentru nimeni aici. Ştiu că va trebui să lupt pentru fiecare meci, dar sunt pregătită pentru asta”. Mai departe, Venus Williams își va măsura forțele, în următorul tur, cu poloneza Magdalena Frech (24 WTA, 27 de ani).
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































