Ce le așteaptă pe Universitatea Craiova, U. Cluj şi CFR în cupele europene
Pe lângă FCSB, care a aflat ce ar putea să o aștepte în preliminariile de Liga Campionilor, și celelalte echipe din România angrenate în cupele europene au primit vești despre parcursul lor. Astfel, Universitatea Cluj, Universitatea Craiova şi CFR Cluj își cunosc posibilele adversare din turul trei preliminar al Conference League.

Dacă trece de FC Ararat-Armenia, U. Cluj va juca în turul trei cu Aktobe FK (Kazahstan) sau Sparta Praga (Cehia). „Șepcile roșii” vor avea primul tur cu armenii, pe teren propriu, joi, de la 19.00, pe DigiSport1 și PrimaSport1.
Dacă va pierde în Liga Europa, CFR Cluj mai speră la Conference League
Similar, în cazul în care o va elimina pe FK Sarajevo în turul doi, Craiova o va întâlni pe învingătoarea duelului dintre Hibernians FC (Malta) și Spartak Trnava (Slovacia), în turul trei preliminar al competiției. Deocamdată, oltenii vor face deplasarea în Bosnia și Herțegovina, partida cu Sarajevo fiind programată, tot joi, de la ora 22.00, meci televizat de aceleași posturi TV. „O echipă care are același sistem ca noi, cam aceleași situații de pressing. Ne convine, iar echipa care va fi mai concentrată la finalizare se va impune. Nu am o baghetă magică, și eu aș vrea să câștigăm toate partidele. Primul și cel mai important test pentru această echipă este «dubla» cu Sarajevo”, au fost cuvintele antrenorului craiovenilor, Mirel Rădoi (44 de ani).
Cât despre CFR Cluj, gruparea de fotbal din Gruia are în față un duel cu elvețienii de la FC Lugano, în turul doi preliminar de Liga Europa. Dacă nu va reuși să treacă de adversarii săi, CFR ar ajunge în turul trei preliminar al Conference League, unde ar evolua cu NK Celje (Slovenia) sau AEK Larnaca (Cipru). Între timp, clujenii vor evolua contra celor de la Lugano, în deplasare, joi, de la ora 20.00, meci pentru care drepturile TV nu au fost achiziționate de nici o televiziune din țara noastră.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































