Dănuț Lupu iese din închisoare. Când va fi eliberat fostul jucător al lui Dinamo

Aflat în închisoare, din toamna anului trecut, Dănuț Lupu se pregătește pentru a fi eliberat. În vârstă de 56 de ani, fostul jucător de fotbal legitimat la Dinamo și Rapid, se află dincolo de gratii, din 2 octombrie 2023, din cauza faptului că a condus fără a deține permis de conducere.

Dănuț Lupu (dreapta) are toate șansele să fie eliberat din închisoare (FOTO: Sportpictures)
Dănuț Lupu (dreapta) are toate șansele să fie eliberat din închisoare (FOTO: Sportpictures)

Acesta a fost condamnat la șapte luni de închisoare cu executare, dintre care a ispășit patru luni, însă a primit „undă verde” de la comisia de eliberare condiționată a Penitenciarului Rahova și are toate șansele să fie eliberat peste o lună, avocatul său arătându-se optimist în privința șanselor de reușită. 
Fostul fotbalist a fost încadrat la regim deschis, care le permite celor aflați în spatele gratiilor să aibă parte de condiții mai „prietenoase”: cei închiși nu sunt păziți de gardieni, ci au doar un supraveghetor, primesc dreptul la muncă și având acces la cameră intimă.
Prizonierii au obligația să intre seara, la 22.00, în camere și dimineata să se prezinte la 7.00 la apel. În regimul în care este încadrat Lupu, cei aflați în detenție beneficiază de televizor la liber, în astfel de cazuri regăsindu-se persoane cum ar fi polițiști, economiști și infracțiuni fără violență, cum ar fi acte de corupție, fals și uz de fals.

Dat în urmărire de Poliția României

Lupu nu se afla în țară, în momentul comunicării verdictului din cazul său, fiind preluat sub escortă a Poliţiei de pe Aeroportul Otopeni, de îndată ce a sosit în România. „Bineînţeles, eu îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat să fac asta cu demnitate. Mă predau, pentru azi erau şi biletele de avion de întoarcere. Îmi voi ispăşi pedeapsa, pe care am primit-o conform legii. Din acest moment, nu o să mai dau niciun fel de declaraţie şi sper ca toată lumea să fie bine, în special familia mea”, a comentat, pe atunci, fostul jucător de fotbal, care figura pe lista persoanelor urmărite de către Poliția României.  

Ai un pontsau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net