Începe cu dreptul: Adrian Mutu, debut perfect la CFR Cluj cu FC Voluntari

Adrian Mutu a avut un debut onorabil la CFR Cluj, ardelenii învingând în primul meci sub comanda sa, luni, pe FC Voluntari, scor 4-1 pe teren propriu. Practic, „Briliantul” nu putea spera la un adversar mai facil, dat fiind că omologul său de la FC Voluntari, Ilie Poenaru, are un bilanț „grăitor” împotriva fostei campioane: o remiză și nu mai puțin de 11 eșecuri.

Daniel Bîrligea (dreapta) a deschis scorul pentru CFR Cluj (FOTO: Sportpictures)
Daniel Bîrligea (dreapta) a deschis scorul pentru CFR Cluj (FOTO: Sportpictures)

Pe tabela de marcaj și-au trecut numele Daniel Bîrligea ('36), nigerianul Philip Otele ('62), grecul Panagiotis Tachtsidis ('64) și nigerianul Peter Michael ('74), în vreme ce golul ilfovenilor i-a aparținut croatului Adam Nemec ('43).
„Briliantul” s-a arătat discret și reținut în manifestări, iar la finele partidei a plecat direct spre vestiare, în contrast cu restul echipei, care a rămas pe teren, să sărbătorească victoria.
Și-a păstrat forțele pentru reacțiile oficiale, arătându-se încrezător în privința grupării ardelene. „Mă bucură reacția pe care au avut-o, la asta mă așteptam! În ultimele minute din prima repriză, am trecut prin clipe mai grele, am fost egalați. Au jucat cu încăpățânare în repriza a doua, știam că Voluntari pleacă pe contraatac. Trebuia să avem răbdare, să pasăm, să mutăm mingea dintr-o parte în alta. Trebuia să atacăm spațiile, am făcut un meci bun!”, a spus Mutu după meci, făcând totodată o „radiografie” a echipei sale și vorbind despre obiectivele din Gruia: „Știm ce fel de jucător este Deac, cel mai emblematic de la CFR, avem nevoie de unul care ține steagul în teren! Pentru mine, nu doar că am fost colegi la națională, dar și când am jucat contra lui știam ce jucător este. Mă bucur pentru Cipri, a dat trei assist-uri, e o reconfirmare a valorii pe care o are. Un plus pentru noi. Cu Tachtsidis mă știu din Italia, încerc să fiu alături de jucători, să îi conving că deciziile sunt cele mai bune și să le aplice. Am schimbat sistemul, poate fundașii centrali aveau tendința să iasă în lateral. Mai avem de lucrat, dar după victorie se lucrează cu alt moral. Ne gândim la titlu, mai sunt șanse matematice, chiar dacă FCSB are 11 puncte. Nu mi s-a impus ca obiectiv, dar la CFR Cluj e presiune, se dorește mereu performanță. Nu e ușor, FCSB are multe puncte în față, dar să ne gândim la noi, nu la ei!”, a conchis Mutu.

Se gândește la titlul din Superliga României, care ar fi primul său trofeu de antrenor

De când s-a lansat în cariera de antrenor, tehnicianul de 45 de ani le-a pregătit pe FC Voluntari, Al-Wahda U23, selecționata U21 a echipei naționale a României, FCU Craiova 1948, Rapid și Neftçi Baku, dar încă mai este în căutarea primului trofeu din palmaresul său. Cea mai notabilă perioadă este cea petrecută în Giulești, unde a stat un an și jumătate, până să-și încerce norocul în fotbalul azer, cu care și-a încheiat socotelile chiar în ultima lună din 2023.
CFR Cluj se află pe locul secund în clasamentul Superligii României, având 39 de puncte, la egalitate cu Rapid, ardelenii beneficiind, însă, de un golaveraj mai bun. Diferența față de FCSB este de 11 puncte, după 23 de dueluri disputate, iar în următoarea etapă ardelenii au o deplasare la Petrolul Ploiești. Similar, FC Voluntari se află pe locul 14 din cele 16 disponibile, având 25 de puncte obținute în 23 de meciuri, partida următoare încercându-și norocul cu FC Hermannstadt.  

Vrea un jucător din fotbalul italian

Adrian Mutu și-ar fi arătat interesul pentru a-l aduce în Gruia pe jucătorul Cătălin Vulturar, angrenat în fotbalul italian. La cei 19 ani ai săi, mijlocașul aparține de Lecce U19 și face parte din naționala U21 a României, pentru care a adunat deja cinci prezențe, înscriind o dată și oferind o pasă decisivă. Nici cifrele la echipa de club nu arată deloc rău: 21 de partide, două goluri și patru assist-uri. Estimat la o valoare de 400.000 de euro de către Transfermarkt, Vulturar a mai stârnit și interesul celor de la FCSB, refuzând formația de lângă Capitală pentru a continua în fotbalul italian.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net