Adrian Mutu face 45 de ani. Care e singurul meci pe care ar vrea să-l rejoace

Adrian Mutu aniversează, luni, 45 de ani, dintre care peste trei decenii și jumătate și le-a dedicat „sportului rege”. Cel mai recent antrenor în fotbalul azer, la Neftçi Baku, cel poreclit „Briliantul” rămâne în istoria echipei naționale a României drept cel mai bun marcator al „tricolorilor”, ipostază pe care o împarte cu Gheorghe Hagi, grație celor 35 de goluri înscrise, în cele 77 de selecții. 

Adrian Mutu, pe vremea când juca la echipa națională a României (FOTO: Getty Images)
Adrian Mutu, pe vremea când juca la echipa națională a României (FOTO: Getty Images)

În materie de echipe de club, Adrian Mutu a evoluat ca jucător la nume mari, precum Internazionale Milano, Chelsea Londra, Juventus Torino și ACF Fiorentina, printre altele, cu toate că s-a aflat și în vizorul lui Real Madrid. 
Cariera sa a început la FC Argeș, iar în 1998 a făcut pasul către Dinamo, pentru ca doar un an mai târziu să fie transferat la Inter, pentru 6,5 milioane de euro. Au urmat, rând pe rând, Hellas Verona FC și Parma Calcio 1913, ca în 2003 să ajungă la Chelsea pentru 19 milioane de euro. De londonezi se despărțea doar un an mai târziu, în urma unui scandal uriaș cu droguri, dar în ianuarie 2005 reușea, totuși, să semneze cu Juventus. Nici acest lucru nu avea să țină foarte mult - în vara anului se transfera, în cele din urmă, la Fiorentina, în schimbul a opt milioane de euro, reușind să adune 69 de goluri în 143 de meciuri și consemnând perioada care i-a adus cea mai multă glorie. Italienilor le-au urmat Cesena FC, AC Ajaccio, Petrolul Ploiești, FC Pune City și ASA Târgu Mureș, iar în iunie 2022 a avut loc, oficial, meciul de retragere a lui Adrian Mutu, la Cluj, unde au fost prezente nume remarcabile atât din fotbalul românesc, cât și din cel european. 

Ratarea calificării la EURO2004, momentul pe care ar vrea să-l schimbe

Într-un interviu acordat pentru FRF TV, în trecut, „Briliantul” a mărturisit și care este singurul meci, pe care și-ar dori să îl joace din nou pentru naționala României: duelul cu Danemarca, din 2003, încheiat 2-2, „tricolorii” ratând atunci calificarea la EURO2004, în urma unui gol înscris de danezi, în minutele de prelungire. „Dacă ar fi să enumăr trei sentimente care m-au încercat, atunci când am îmbrăcat prima oară tricoul naționalei, primul ar fi, bineînțeles, un sentiment de fericire, de mândrie. Dar nu cred că e vorba aici de numere, ci de cât de orgolios și onorat eram că am ajuns să îmbrac și eu tricoul echipei naționale. (...) Dacă ar fi să rejoc un meci, unul ar fi cu siguranță cel din Danemarca, 2-2, când am fost egalați, în ultima secundă. Am meritat calificarea, dar din păcate am pierdut-o. Am fost supărat... Mereu când am fost supărat, m-am ridicat. Cred în România, cred în naționala noastră”, a declarat, la un moment dat, Adrian Mutu. 
Odată încheiată cariera de fotbalist, Adrian Mutu s-a reorientat către cea de antrenor, pregătindu-le pe FC Voluntari, România U21, FCU Craiova 1948, Rapid și, cel mai recent, Neftçi Baku.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net