Cariera unui antrenor din fotbalul mare, în aer: ce scandal străbate fotbalul francez

Fotbalul internațional e în aer, după ce actualul antrenor al lui Paris Saint-Germain este acuzat de rasism.

Christophe Galtier, antrenorul lui PSG (FOTO: Getty Images)
Christophe Galtier, antrenorul lui PSG (FOTO: Getty Images)

Concret, Julien Fournier, fostul director sportiv al lui Nice, i-a trimis un mail proprietarului echipei cu acuzații grave, îndreptate împotriva lui Christophe Galtier, în prezent ocupantul băncii tehnice la campioana din Franța, informează presa internațională. La acea vreme invocată Julien Fournier, Christophe Galtier era antrenorul formației Nice și informațiile ieșite la iveală acum susțin că tehnicianul ar fi transmis că „echipa noastră nu corespunde cu ceea ce vor oamenii și nici cu ceea ce vreau eu”.

Practic, antrenorul în vârstă de 56 de ani este acuzat de rasism pentru perioada Nice, sezonul trecut. „El (n.r. Christophe Galtier) mi-a spus că trebuie să țin cont de „realitatea orașului” și că nu putem avea atât de mulți negri și musulmani în echipă. Mi-a spus «Aseară, am fost la restaurant și toată lumea a venit să-mi spună că avem o echipă de negri»”, apoi a adăugat „Julien, trebuie să-ți dai seama în ce oraș suntem. Echipa noastră nu reflectă la ceea ce își doresc oamenii, așa cum nu e nici ce vreau eu”.

Insultat de suporterii fostei echipe

De altfel, legătura sa cu Nice încă „îl mai costă” în prezent, dat fiind faptul că, deși a antrenat echipa și a condus-o pe locul cinci în Ligue 1, obținând calificarea în Conference League, suporterii formației de pe Coasta de Azur „l-au taxat” pentru preluarea lui PSG și l-au insultat atât pe el, cât și pe mama lui, afișând inclusiv un banner.
Inițiativa nu a rămas fără replică din partea antrenorului: „Mi-ați văzut reacția? Mama mea are 83 de ani și se luptă cu cancerul. Punct! Dacă acei oameni din tribune urmăresc meciuri din Conference League, asta se întâmplă datorită muncii mele din sezonul trecut. Indiferent ce cred ei, faptul că încă sunt în Europa este meritul meu și al lui Didier Digard (n.r. actualul tehnician)”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net