Chelsea speră la finala Conference League. Cine e „revelația” englezilor

Ultima actualizare:

Chelsea Londra a trecut „fluierând”, joi, în deplasare, scor 4-1, cu suedezii de la Djurgarden IF, englezii având prima șansă la finala din Conference League. În celălalt meci de fotbal al penultimului act, Real Betis s-a impus şi ea, scor 2-1, în meciul cu ACF Fiorentina. Partidele retur vor avea loc pe data de 8 mai, de la ora 22.00.

Chelsea (stânga) e cu gândul deja la ultimul act din competiție (FOTO: EPA)
Chelsea (stânga) e cu gândul deja la ultimul act din competiție (FOTO: EPA)

În Suedia, la Stockholm, Chelsea a controlat jocul şi a condus cu 2-0 la pauză, după reușitele englezilor Jadon Sancho ('13) și Noni Madueke ('43), ca mai apoi, „dubla” conaționalului Nicolas Jackson să ducă scorul la 4-0 ('59, '65). Gazdele au reuşit să înscrie „golul de onoare” prin Alemayehu Mulugeta ('68), însă pleacă cu şansa a doua în returul de la Londra. 

 Reggie Walsh, jucătorul de 16 ani, care se remarcă drept „revelația” lui Chelsea (FOTO: Facebook)
Reggie Walsh, jucătorul de 16 ani, care se remarcă drept „revelația” lui Chelsea (FOTO: Facebook)

Debut istoric pentru Chelsea 

Londonezii au profitat de context și l-au lansat în joc pe englezul Reggie Walsh, un fotbalist de doar 16 ani, care a devenit al treilea cel mai tânăr fotbalist din istoria clubului de pe Stamford Bridge. Walsh a intrat câteva minute pe teren, la finalul meciului din Suedia, fiind o speranță pentru viitorul echipei Chelsea. Fotbalistul a intrat pe podiumul celor mai tineri debutanți ai londonezilor din istorie, după mijlocașul Ian Hamilton și portarul Kingsley Whiffen. Walsh îmbracă tricoul lui Chelsea, de la vârsta de șapte ani, între timp impresionând la echipa mare. „Este foarte tânăr, dar pentru felul în care vrem să jucăm este perfect. Trebuie să învețe, să muncească din greu și o să crească cu siguranță. Noi suntem fericiți pentru primul lui meci. Este atât de bun, deoarece face totul foarte ușor. Am avut opt ​​debuturi, în acest sezon, de la propria academie”, a punctat antrenorul lui Chelsea, italianul Enzo Maresca (45 de ani).
În cel de-al doilea duel al serii, la Sevilla, Betis a condus cu 2-0, în minutul 64, după golurile înscrise de marocanul Abdessamad Ezzalzouli ('6) şi brazilianul Antony ('64), însă reușita căpitanului italienilor, Luca Ranieri ('73), menţine echipa viola în cărţile calificării.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania senegal jpg
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net