Chivu, de neoprit: încă o „remontada” pentru Inter. La egalitate cu liderul Roma

Chivu, de neoprit: încă o „remontada” pentru Inter. La egalitate cu liderul Roma

Sub comanda lui Cristi Chivu, Internazionale Milano a consemnat încă o victorie în Serie A, învingând, luni, pe teren propriu, Udinese FC cu 5-3, în etapa a IV-a din campionatul italian, cu toate că formația românului a fost condusă cu 0-2. 

Cristi Chivu rămâne o „forță” în Serie A
Cristi Chivu rămâne o „forță” în Serie A Foto: EPA

După acest succes, echipa lui Chivu are patru victorii din tot atâtea meciuri posibile şi, cu cele 12 puncte ale sale, e pe locul secund în clasament, la egalitate cu liderul AS Roma. Comparativ, Udinese ocupă poziţia a 13-a din cele 20 posibile, cu patru puncte. Interesant este că, prin această victorie, Inter își continuă seria ofensivă impresionantă, bifând al patrulea meci din anul calendaristic în care marchează cel puțin cinci goluri într-o partidă de prim eșalon - în primele cinci campionate ale Europei, doar Bayern München se poate lăuda cu mai multe astfel de partide (șase), în timp ce FC Barcelona „împarte” aceeași „bornă” de patru meciuri.

Urmează un „duel de foc” pentru antrenorul român

Totuși, Chivu se arată preocupat de vulnerabilitățile defensive: „Dacă nu mă îngrijorează, nu sunt antrenor. Am văzut intensitatea adversarilor noștri, ne-au înfruntat direct și au venit peste noi. Ne asumăm unele riscuri pentru că suntem forțați să jucăm acest stil de fotbal. Este identitatea noastră. Nu suntem perfecți și nici nu vrem să fim. Cerem muncă, trebuie să facem anumite lucruri, dar, slavă Domnului, există aspecte pe care le putem îmbunătăți. Sunt calitățile noastre, ceea ce știm să facem în joc, faptul că avem un lot care ne permite să facem anumite lucruri, ceea ce menține un nivel ridicat, identitatea și ADN-ul echipei”, au fost cuvintele lui Chivu, după meci, care are în față un duel important, chiar cu liderul Roma. „Nu am văzut, încă, echipa perfectă în cariera mea de jucător și antrenor. Vom încerca să facem tot posibilul, ca întotdeauna, menținându-ne identitatea. Suntem constrânși de ceea am făcut în ultimii ani, de principiile acestui grup. Uneori, plătești mai mult, alteori mai puțin. Putem avea dificultăți și în viitor. Găsirea echilibrului este crucială fără a pierde dorința grupului. Nu toată lumea s-a pregătit bine, încercăm să-i punem pe toți să joace și cunoaștem riscurile, în anumite momente. Va fi meciul dinaintea pauzei și mi-au mai rămas trei jucători, dar mergem înainte. Statutul și obiceiurile grupului sunt aceleași și facem tot ce putem pentru a ne îmbunătăți”. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, fiind considerată deplasare pentru Inter. 

E asigurat cel puțin încă doi ani la Inter

Chivu are lumina reflectoarelor asupra lui, după ce, sezonul trecut, a reușit să se impună pe toate planurile, cucerind atât titlul de campion în Serie A, cât și Cupa Italiei. Românul a consemnat, astfel, un sezon excepțional la Inter, chiar în primul său an pe banca tehnică a echipei la care a făcut performanță și ca jucător, intrând în istorie drept singurul tehnician care câștigă titlul și Cupa în cel dintâi sezon ca „principal” la echipa din Italia. Tehnicianul este, fără doar și poate, antrenorul român al momentului, reușind eventul într-una dintre țările cu cel mai „tare” fotbal din Europa. Chivu are la dispoziție un lot în valoare de 730,30 de milioane de euro, cei mai bine cotați fiind căpitanul argentinian Lautaro Martínez (29 de ani, 85 de milioane de euro) și italienii Alessandro Bastoni (27 de ani, 65 de milioane de euro) cu Federico Dimarco (28 de ani), Nicolò Barella (29 de ani), Marcus Thuram și neamțul Yann Bisseck (25 de ani), fiecare aproximați la câte 50 de milioane de euro. Venit în toamna lui 2025, Chivu are contract valabil cel puțin până în vara lui 2028, până acum adunând 63 de meciuri - dintre acestea, 42 au fost dueluri câștigate, opt meciuri s-au încheiat la egalitate, iar 13 au fost pierdute.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Marius Baciu (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Alexander Zverev (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Aryna Sabalenka si Elena Rybakina (EPA) jpg
Rapid FC Voluntari, Superliga Romaniei (Sportpictures) jpg
Lamine Yamal si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
image