Inițiativă inedită la Milano: 50.000 de fluiere pentru „trădătorul” Lukaku

Ultima actualizare:

Romelu Lukaku va avea parte de o primire nu tocmai prietenoasă, la revenirea sa pe stadionul lui Inter Milano: nu mai puțin de 50.000 de fluiere vor fi distribuire de către unul dintre principalele grupuri de suporteri ai „nerazzurilor”, înainte de meciul din Serie A cu AS Roma, de la sfârşitul lunii octombrie. Astfel, e de așteptat ca zeci de mii de oameni să-l conteste pe cel pe care-l consideră „trădător”.  

Romelu Lukaku (stânga) i-a înfuriat pe susținătorii lui Inter Milano (FOTO: Getty Images)
Romelu Lukaku (stânga) i-a înfuriat pe susținătorii lui Inter Milano (FOTO: Getty Images)

„Se apropie ziua celei mai neplăcute reveniri, să facem totul pentru a fi pregătiţi”, a fost mesajul celor de la „Curva Nord”. „29 octombrie este o zi care trebuie marcată cu roşu pentru a arăta dezgustul stârnit de cel care ne-a întors spatele în cel mai nedemn mod. Înainte de meciul cu Roma, «Nord» va distribui 50.000 de fluiere pentru a sufla din răsputeri, de fiecare dată când cel care a trădat tricoul nostru va atinge mingea”, au mai spus aceștia. 

Refuzat de Chelsea, dar întâmpinat cu brațele deschise de AS Roma

La cei 30 de ani ai săi, Romelu Lukaku a jucat, în sezonul trecut, la Inter Milano, cu care a încheiat pe locul trei în Serie A, câştigând Cupa Italiei şi disputând finala Ligii Campionilor de fotbal, în care Manchester City s-a impus cu 0-1. Cu toate că Inter Milano spera să obţină semnătura sa, atacantul a preferat să se întoarcă la Chelsea Londra, club unde a ajuns în 2021, după două sezoane petrecute deja la gruparea lombardă. Acolo, însă, antrenorul formației engleze, Mauricio Pochettino, avea alte planuri și l-a anunţat că nu se bazează pe el și, cum niciun club nu a venit cu o ofertă pe măsura condiţiilor lui Chelsea Londra pentru un transfer, Romelu Lukaku a acceptat, în cele din urmă, propunerea de împrumut formulată de AS Roma - situație deloc „gustată” de susținătorii lui Inter Milano. De la venirea sa în capitala Italiei, jucătorul a marcat şase goluri în opt meciuri disputate în toate competiţiile.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Rinat Ahmetov jpg
image
image