Interzis pe viață, după ce a atacat arbitrul. Ce a putut face un fotbalist

Ultima actualizare:

Un fost purtător al banderolei de căpitan al Siriei, Ahmed Al-Saleh, a primit interdicţie pe viaţă în fotbal, după de a agresat un arbitru, care l-a eliminat în timpul unui meci de fotbal, a anunțat Federația Siriană de Fotbal, citată de Reuters.

Comisia de Disciplină a Federației Siriene de Fotbal a oferit un exemplu (FOTO: Getty Images)
Comisia de Disciplină a Federației Siriene de Fotbal a oferit un exemplu (FOTO: Getty Images)

Jucătorul a reacționat complet nepotrivit, agresând și scuipând „centralul” partidei, care conta pentru primul eșalon. În vârstă de 33 de ani, fotbalistul echipei Al-Jaish a primit cartonaş roşu, în urma unui fault dur asupra unui adversar de la Al-Wathba, într-o confruntare disputată la începutul lunii februarie. Ceea ce se putea opri acolo și să fi fost socotit „doar” un simplu fault sancționat, ca atare printre multe altele, a degenerat, după ce fotbalistul a reacționat lovindu-l pe arbitru și scuipându-l. Spiritele s-au calmat cu greu, abia după ce jucătorii din ambele echipe au intervenit și l-au temperat pe fotbalistul nervos, însă episodul controversat nu s-a oprit aici și a avut urmări serioase, oferind un exemplu și constituind un precedent pentru comportamentul nesportiv și necivilizat.

Insultat, scuipat și lovit inclusiv la vestiare

Astfel, la o lună distanță, Comisia de Disciplină a federaţiei siriene a consemnat cum cele petrecute - insulte, lovituri, scuipat -, au continuat chiar și după meci, la vestiare. Astfel, reprezentanții federației au decis să ia măsuri drastice și „au dictat” interdicția pe viață din ipostaza de jucător pentru Ahmed Al-Saleh. Mai mult decât atât, Comisia de Disciplină a propus ca acesta să fie dat afară din Organizaţia Federaţiei Sporturilor din Siria, ceea ce ar însemna că n-ar mai putea activa în sport în nicio calitate, inclusiv ca antrenor. Sancțiunile au continuat și în plan financiar, fotbalistul primind o amendă de 1,5 milioane de lire siriene (aproximativ 600 de dolari), fiind penalizat şi clubul Al-Jaish cu 3 milioane de lire siriene, pe fondul insultelor suporterilor către arbitru. Ahmed Al-Saleh debutase la naționala Siriei, în anul 2008, fundașul bifând 54 de meciuri și marcând în două rânduri.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
shutterstock 2304929435 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
aryna sabalenka facebook jpg
image png
Novak Djokovic, Getty Images jpg
Shayon Harrison (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Gabriela Ruse (EPA) jpg
studenti romani universitati sua jpg
gimnastica ana maria barbosu jocurile olimpice jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net