Investește în sportul care l-a consacrat. Messi, gata să cumpere un club spaniol
Lionel Messi (39 de ani) se alătură celor care aleg să investească în fotbal, devenind proprietarul unui club spaniol, informează presa internațională. Starul argentinian preia divizionara secundă CD Eldense, aflată pe locul 20, după patru etape disputate.

Considerând că se va concretiza totul, as.com notează că Leo Messi ar prelua pachetul de 100% din acțiuni, fiind prima dată când va deține un club profesionist în Spania - în trecut, a devenit proprietarul clubului amator de liga a V-a, UE Cornellà. Vestea vine la scurt timp, după ce Messi, legitimat la Inter Miami, și-a anunțat retragerea de la echipa naţională a Argentinei. Cotat la o valoare de 15 milioane de euro de către Transfermarkt, Messi a debutat la națională în august 2005, adunând 207 meciuri și înscriind 125 de goluri. În plan de echipe de club, sud-americanul a cunoscut celebritatea la FC Barcelona, unde a strâns 778 de partide, 672 de goluri și 303 de pase decisive. Ulterior, la Paris Saint-Germain, a jucat în 75 de dueluri, marcând de 32 de ori, iar la formația actuală, Inter Miami, are 111 confruntări și 98 de goluri. Palmaresul lui Messi numără, printre altele, un titlu de campion mondial, patru Ligi ale Campionilor, trei Supercupa UEFA, 10 titluri de campion al Spaniei și două al Franței.
Cristiano Ronaldo, printre investitorii în fotbal
Printre cei care au făcut pasul ca investitori în sportul care i-a consacrat se numără și portughezul Cristiano Ronaldo (41 de ani). Lusitanul a cumpărat, în februarie, 25% din acțiunile clubului Almería - cele două cluburi s-au înfruntat chiar în prima etapă a acestui sezon, iar Almería a învins-o pe CD Eldense cu scorul de 3-0.
CD Eldense are un lot cotat la 11,68 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt, iar cel mai scump jucător, aproximat la 1,2 milioane de euro, este fundașul stânga spaniol Juan Larios (22 de ani), ajuns la echipă în această vară, liber de contract de la Southampton. Comparativ, Almería, clubul la care este acționar Cristiano Ronaldo, are un lot în valoare de 59,1 milioane de euro, cel mai lider fiind Sergio Arribas (24 de ani), la 20 de milioane de euro, transferat în urmă cu trei ani, de la Real Madrid, pentru suma de șase milioane de euro.


































