Presa spaniolă, după alegerea lui Hagi între buturi: „«Răufăcător» în România”
Perioada nefastă prin care trece echipa națională de fotbal a României a ajuns la „urechile” presei internaționale, jurnaliștii de la AS, unul dintre cele mai mari ziare din Spania, consemnând situația portarului Ionuț Radu (29 de ani), angrenat în La Liga.

Goalkeeper-ul lui RC Celta Vigo, titular în ambele partide disputate de România în Liga Națiunilor și pierdute de către țara noastră, a fost ținta criticilor în rândul celor care au făcut performanță, în trecut, pe postul său. În urma acestui val de cuvinte mai puțin laudative, AS i-a dedicat un articol special portarului, intitulat: „Radu, erou la Vigo, «răufăcător» în România”, notând: „Portarul este unul dintre cei mai buni jucători ai echipei «alb-albastre», în acest început de sezon, însă în țara sa primește numeroase critici, după prestația nereușită din meciul cu Bosnia și Herțegovina. Celta a avut cel mai bun start defensiv, din ultimii 24 de ani, în mare parte datorită prestațiilor lui Ionuț Radu. Portarul român este unul dintre cei mai buni jucători ai formației din Vigo, în debutul acestui sezon, iar echipa a primit doar șase goluri în primele șapte etape. Astfel, Celta are cea mai bună defensivă din La Liga, la egalitate cu Alaves și Bilbao, cele trei echipe având câte șase goluri încasate”.
Mai departe, selecționata lui Gheorghe Hagi (61 de ani) are în față un meci în deplasare, programat în Polonia, vineri, de la 21.45. Deocamdată, România rămâne pe ultimul loc în grupa sa, fiind singura echipă fără vreun punct câștigat.
Estimat la o valoare de 9 milioane de euro de către Transfermarkt, Ionuț Radu numără apariții la echipa națională, în vreme ce la cea de club are 58 de partide, începând cu vara lui 2025.
Programul și rezultatele României în grupa sa de Liga Națiunilor
Suedia-România: 2-1
România-Bosnia și Herţegovina: 2-4
Polonia-România (2 octombrie, 21.45)
România-Suedia (5 octombrie, 21.45)
România-Polonia (14 noiembrie, 21.45)
Bosnia și Herţegovina-România (17 noiembrie, 21.45)
Clasamentul grupei României în Liga Națiunilor
1. Suedia: 6p;
2. Bosnia și Herțegovina: 4p;
3. Polonia: 1p;
4. România: 0p.



































