Jucător de 145 de milioane de euro, „victima” lui Drăgușin. Ce i-a făcut
Cel mai bine cotat fotbalist din lotul suedezilor n-a avut viață ușoară cu România, vineri, cu toate că selecționata nordică a câștigat primul duel din sezonul de Liga Națiunilor cu 2-1. Deși partea ofensivă n-a fost de partea lor, „tricolorii” au fost agresivi și au făcut nu mai puțin de 17 faulturi - comparativ, scandinavii au numărat doar șase. Printre cei mai afectați a fost nimeni altul decât Alexander Isak, de la Liverpool FC.

Isak a venit la declarații în papuci, iar piciorul stâng era pătat de sânge, spre surprinderea celor prezenți. „Se pare că a fost cam greu astăzi. Ce s-a întâmplat?”, a fost remarca reporterului, lămurit de fotbalistul de 27 de ani, care a marcat golul de 1-0: „Niște cicatrici de război. Am primit câteva lovituri. E adevărat că a fost greu, dar per total mă simt bine”. Întrebat dacă resimte faptul că românii ar fi jucat dur împotriva lui, vârful a replicat: „Mai degrabă împotriva lui Yasin (n.r. Yasin Ayari). El a avut parte de câteva placaje dure și nu numai. La mine a fost vorba doar de ceva nefericit. A fost un duel aerian, în care el a aterizat, apoi, pe piciorul meu. Deci eu am ieșit destul de bine”. Personajul acestui episod este Radu Drăgușin (24 de ani), care îl cunoaște pe suedez de pe vremea când juca și el în campionatul englez, la Tottenham Hotspur - în meciul din Liga Națiunilor nu a fost vorba de ceva intenționat, ci de un context nefericit. Vârful de 1,90 metri a fost transferat de la Newcastle United la Liverpool FC, în vara anului trecut, pentru nu mai puțin de 145 de milioane de euro, însă accidentările i-au dat bătăi de cap, ceea ce se vede și în variațiunile cotei sale de piață - potrivit Transfermarkt, Isak e aproximat la 85 de milioane de euro, în acest moment.
Programul și rezultatele României în grupa sa de Liga Națiunilor
Suedia-România: 2-1
România-Bosnia și Herţegovina (28 septembrie, 21.45)
Polonia-România (2 octombrie, 21.45)
România-Suedia (5 octombrie, 21.45)
România-Polonia (14 noiembrie, 21.45)
Bosnia și Herţegovina-România (17 noiembrie, 21.45)
Clasamentul grupei României în Liga Națiunilor
1. Suedia: 3p;
2. Polonia: 1p;
3. Bosnia și Herțegovina: 1p;
4. România: 0p.



































