Protest la unison: decizia arbitrilor greci, după ce au fost amenințați cu moartea

Situația din fotbalul grec nu se îmbunătățește, tensiunile fiind în toi - după ce au primit amenințări cu moartea, arbitrii din Grecia au anunţat, marţi, că nu vor mai oficia niciun meci din Superligă, începând din acest weekend, în semn de protest faţă de condiţiile de muncă periculoase.

Proteste în fotbalul grec (FOTO: Getty Images)
Proteste în fotbalul grec (FOTO: Getty Images)

Inițiativa vine într-un context în care, în ultima vreme, fotbalul grec a fost marcat de violenţe în tribune, fără a scăpa de acuzaţiile de corupţie şi de trucare a meciurilor, care au alimentat nemulţumirea generală şi au dus la scăderea numărului de spectatori. În tot acest scenariu, arbitrii din Grecia sunt o „ţintă” obișnuită a atacurilor violente, iar unora dintre ei chiar le-au fost incendiate casele şi vehiculele - luna trecută, magazinul unuia dintre ei, Andreas Gamaris, a fost incendiat la Atena și, cu doar câteva zile în urmă, un alt arbitru, Tasos Papapetrou, ar fi primit ameninţări cu moartea, după ce a oficiat o partidă.

Arbitrii străini, soluția găsită de conducerea fotbalului elen

„În ultimii ani, arbitrii greci şi străini au fost o ţintă permanentă, un sac de box şi un ţap ispăşitor în transferul de responsabilităţi”, au precizat arbitrii din Superliga elenă, într-o scrisoare adresată Comisiei centrale de arbitraj şi Federaţiei de Fotbal din Grecia. „Anunţurile care rămân nepedepsite, hărţuirea, ameninţările, atacurile verbale şi fizice sunt doar câteva dintre problemele care au făcut ca fotbalul să devină toxic”, au atras atenția aceștia. 
Printre probleme se numără și comportamentul unor oficiali de cluburi, nefiind ceva neobișnuit ca preşedinţii de cluburi să comenteze în mod regulat cu privire la anumiţi arbitri, chiar înainte de meciuri - ceea ce a făcut ca, în sezoanele anterioare, Superliga elenă să apeleze la arbitri străini pentru a permite continuarea meciurilor din prima divizie.
„În consecinţă, arbitrii şi arbitrii asistenţi din prima divizie (Superliga) au decis să nu oficieze niciun meci, începând cu a 14-a etapă (în weekend), până când condiţiile vor fi adecvate pentru propria noastră siguranţă. Prin această acţiune, urmărim să ne protejăm pe noi înşine şi familiile noastre”, se arată în scrisoare, în care se solicită, de asemenea, o întâlnire cu autoritățile elene. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net