Alec Baldwin, explicații halucinante despre moartea directoarei Halyna Hutchins! Afirmațiile care au revoltat o lume întreagă
În luna octombrie a anului trecut actorul Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe directoarea de imagine Halyna Hutchins. La mai bine de patru luni de la moartea femeii, Alec Baldwin aduce o explicație halucinantă pentru cele întâmplate.
În documentele uluitoare ale instanței depuse vineri dimineață, Baldwin spune că ea este cea care a cerut ca arma să fie îndreptată spre ea; că producția a funcționat ca o mașinărie bine unsă; că văduvul ei, Matthew, a trecut în mod inexplicabil de la a fi amiabil la a fi răzbunător.
LA Times a relatat că pe platoul de filmare a producțoei "Rust" au mai fost trase focuri de armă accidental de trei ori înaintea teribilului accident. În plus, cel care se ocupa de verificarea armelor ar fi fost un tânăr de doar 24 de ani, lipsit de experiență, iar întreaga echipă ar fi lucrat până la epuizare.
Alec Baldwin a fost criticat pentru acțiunile sale după moartea directoarei de imagine Halyna Hutchins. Recent, actorul și-a achiziționat o nouă casă de vacanță în valoare de milioane de dolari, iar soția sa continuă să distribuie instantanee de familie pe contul personal de Instagram. Numeroși internauți îl acuză pe actor de lipsa de empatie.
Alec Baldwin a împușcat mortal o femeie anul trecut
Actorul Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită pe platourile de filmare din New Mexico şi a provocat moartea directorului de imagine Halyna Hutchins şi rănirea regizorului Joel Souza. Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost dusă cu elicopterul la University of New Mexico Hospital, unde a fost declarată decedată de personalul medical.
Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost dus cu ambulanţa la Christus St. Vincent Regional Medical Center, unde a primit îngrijirile medicale necesare. Producția fimului a fost oprită, iar o multitudine de nereguli au ieșit la suprafață după ce oamenii legii au început cercetările.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!