Are 12 copii și femeile trag de el să conceapă mai mulți! Dilema în care se află Nick Cannon, fostul soț al lui Mariah Carey
Nick Cannon, fostul soț al lui Mariah Carey, a vorbit deschis despre viața sa de tată a 12 copii și despre presiunea neașteptată pe care o primește din partea femeilor care se oferă să-i aducă pe lume și alți moștenitori.

Vedeta de 45 de ani spune că familia sa numeroasă nu este o întâmplare, ci ceva ce și-a dorit încă din tinerețe. Într-un interviu recent, Cannon a dezvăluit că, în urmă cu aproximativ 20 de ani, spunea că visează să aibă 12 copii, iar acum consideră că și-a împlinit destinul.
„Am spus atunci că vreau 12 copii și, într-un fel, am transformat acel vis în realitate. Am crescut într-o familie mare și neconvențională, iar bunica mea era mamă adoptivă. Am avut sute de frați și surori adoptivi și am învățat de mic să am grijă de copii”, a povestit el.
Întrebat dacă plănuiește să mai devină tată, prezentatorul emisiunii „The Masked Singer” a răspuns cu umor. „De obicei, când femeile mă întreabă asta, parcă încearcă să mă convingă să mai fac un copil, cumva se oferă să contribuie la acest lucru. Dar, sincer, 12 sunt suficienți pentru moment...”
Cannon spune că programul său este deja extrem de încărcat. Își petrece zilele ducând copiii la școală și la numeroase activități extrașcolare, de la baschet și karate până la pian, chitară și dans.
Nick Cannon a devenit tată pentru prima dată în 2011, când Mariah Carey a dat naștere gemenilor Moroccan și Monroe. Ulterior, familia lui s-a mărit considerabil, artistul având copii cu încă cinci femei: Brittany Bell, Abby De La Rosa, Bre Tiesi, LaNisha Cole și Alyssa Scott.
Unul dintre cele mai dureroase momente din viața lui a fost pierderea fiului său Zen, care a murit la doar cinci luni din cauza unei tumori cerebrale. Mai târziu, el și Alyssa Scott au devenit părinții unei fetițe, Halo Marie.
Deși mulți se întreabă dacă există gelozie între mamele copiilor lui, vedeta americană susține că toți funcționează ca o echipă. El explică faptul că fiecare relație este gestionată separat, cu respect și comunicare, pentru ca nevoile fiecărui copil să fie pe primul loc. Deci mai poate face loc și altor copii, nu?...



































