Ce se întâmplă cu averea de 500 de milioane de dolari a lui Dolly Parton. Artista a avut un plan clar
Dolly Parton a lăsat în urmă o avere estimată la 500 de milioane de dolari, însă cea mai mare parte a banilor ar urma să fie donată în scopuri caritabile. Cântăreaţa a murit marţi, 25 august, la 80 de ani, după o scurtă luptă cu cancerul. Potrivit unor surse, şi-a modificat testamentul după moartea soţului său, Carl Dean, în martie 2025, iar artista s-ar fi asigurat astfel că averea sa va fi împărţită exact aşa cum şi-a dorit.

O sursă citată de jurnalistul Rob Shuter în publicaţia sa Naughty But Nice a descris-o pe Dolly drept o femeie extrem de generoasă, dar şi o afaceristă foarte atentă. „Nu exista absolut nicio şansă să lase în urmă o moştenire dezordonată. Totul era planificat, protejat şi stabilit exact aşa cum şi-a dorit”, a declarat aceasta.

„Dolly înţelegea banii mai bine decât oricine. Ştia cum să-i câştige, cum să-i protejeze şi, cel mai important, cum voia să-i ofere”, a mai spus sursa. Dolly Parton şi Carl Dean au fost căsătoriţi aproape şase decenii, dar nu au avut copii. Artista era însă foarte apropiată de familia extinsă, inclusiv de cei 19 nepoţi şi nepoate. Aceştia ar putea primi anumite sume de bani şi bunuri personale, însă detaliile testamentului nu au fost făcute publice.
Cea mai mare parte a averii ar urma să fie însă destinată organizaţiilor şi proiectelor caritabile. Dolly Parton a fost una dintre cele mai cunoscute vedete pentru implicarea sa în astfel de cauze. În 1995, ea a lansat „Imagination Library”, un program prin care sunt oferite cărţi copiilor de la naştere până la vârsta de 5 ani. Iniţiativa a distribuit peste 300 de milioane de cărţi în întreaga lume. Artista a povestit că proiectul a fost inspirat şi de tatăl său, care nu a avut posibilitatea de a merge la şcoală şi nu ştia să citească şi să scrie.

«Ea înţelegea banii mai bine decât oricine»
Averea sa impresionantă a fost construită în decenii de carieră şi nu provine doar din muzică. Dolly Parton şi-a transformat numele într-un brand care a ajuns să includă produse pentru casă, decoraţiuni, spectacole şi parcul tematic Dollywood, din Tennessee. Potrivit Forbes, catalogul său muzical valora aproximativ 120 de milioane de dolari în 2025.

Artista şi-a înfiinţat propria companie de editare muzicală încă din 1966, împreună cu unchiul său, ceea ce i-a permis să păstreze drepturile asupra cântecelor sale. Din drepturi de autor, Dolly câştiga între 6 şi 8 milioane de dolari pe an. Dollywood a devenit, la rândul său, o importantă sursă de venit. Artista spunea că şi-a dorit ca proiectul să aducă locuri de muncă în regiunea în care a crescut.
De-a lungul vieţii, Dolly ar fi donat aproximativ 600 de milioane de dolari pentru diverse cauze. Printre beneficiari s-au numărat spitale pentru copii, proiecte de cercetare medicală şi victime ale dezastrelor naturale. A oferit un milion de dolari pentru dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 şi un alt milion pentru victimele uraganului Helene, în 2024. Şi Carl Dean şi-a pus la punct testamentul înainte de moarte. El a lăsat proprietăţile într-un fond fiduciar pentru Dolly, precum şi numeroase obiecte personale. Într-o notă, Dean a precizat şi care membri ai familiei sale urmau să primească anumite bunuri.

Şi-a dorit o înmormântare intimă
Dolly Parton va avea parte de o ceremonie funerară restrânsă, aşa cum şi-a dorit artista. Familia a anunţat că slujba va fi una privată, la care vor participa doar rudele apropiate şi cei mai dragi oameni din viaţa ei.

Ceremonia urmează să aibă loc în Nashville, în zilele următoare. Potrivit presei americane, cântăreaţa va fi înmormântată alături de soţul său, Carl Dean, la cimitirul Woodlawn Memorial Park. Familia le-a cerut celor care vor să-i aducă un omagiu să facă donaţii către proiectul ei caritabil, „Imagination Library”.



































