Madonna, în fustă mini la 66 de ani!
Madonna (66 de ani) nu renunță la ținutele sumare nici la această vârstă! Regina Muzicii Pop a fost surprinsă zilele trecute de fotoreporterii italieni într-o fustă mini și ciorapi din plasă, la petrecerea privată organizată de casa de modă Dolce & Gabbana, în Milano.
Madonna, corset pe sutien și ciorapi din plasă
Diva, care are o avere de 850 de milioane de dolari, a purtat și un sutien negru, pe dedesubtul unui corset alb și mulat. De asemenea, Madonna și-a pus un brâu negru în talie. În picioare, vedeta americană a optat pentru o pereche de cizme negre înalte, iar ansamblul „aglomerat” a fost completat cu o pereche de mănuși lungi și un fular negru din blană. Ce a atras și mai mult atenția a fost lipsa de expresie a feței vedetei, relatează tabloidul Daily Mail. Deși are 66 de ani, diva nu pare să aibă vreun rid pe chip, datorită procedurilor estetice pe care și le-a făcut de-a lungul anilor.
Madonna are iubit tinerel
În prezent, cântăreața este extrem de fericită pentru că are un iubit tinerel. Ea este într-o relație cu fotbalistul jamaican Akeem Morris (28 de ani). Bărbatul s-a mutat în casa ei, iar apropiații spun că artista este îndrăgostită foarte tare de tânărul sportiv.
„Ea este foarte strictă. El locuiește în casa ei și doar pentru că împarte patul ei, nu înseamnă că poate dormi în el!”, a declarat o sursă apropiată de Madonna.
De asemenea, cântăreața i-ar fi interzis lui Akeem Morris să se uite la televizor, mai ales la meciuri sau emisiuni sportive, în timpul petrecut împreună. Madonna este dornică să-și arate aprecierea față de partenerul ei și îl răsfață cu multe cadouri scumpe și călătorii de lux. Luna trecută, cei doi au fost împreună în Italia, acolo unde vedeta și-a sărbătorit ziua de naștere. La petrecere au fost prezenți familia și prietenii ei apropiați.