Rihanna vrea să fie o mamă sexy! Cum arată în lenjerie intimă
Chiar dacă este mămică, Rihanna (36 de ani) vrea să se îmbrace în ținute sumare și să se pozeze în continuare în ipostaze sexy. Recent, Riri, care are doi băieți cu rapperul A$AP Rocky (35 de ani) – RZA (2 ani) și Riot (11 luni), a făcut reclamă la propriul brand de haine, Savage X Fenty. Vedeta a fost fotografiată îmbrăcată în lenjerie intimă de culoare neagră.
Piesele vestimentare din dantelă și voal i-au scos în evidență formele voluptoase. Rihanna, care se laudă cu o avere de 1,4 miliarde de dolari, a declarat recent că mai vrea să facă cel puțin un copil și speră că de data aceasta să aibă noroc să fie fetiță. Ea și A$AP Rocky sunt într-o relație de la sfârșitul lui 2019 și, deși și-au întemeiat deja o familie, nu se grăbesc să facă nunta, ambii concentrându-se pe carierele lor muzicale.
Cum se menține în formă Rihanna
Chiar dacă a trecut prin două sarcini, Rihanna a revenit rapid la silueta pe care o avea înainte. Dieta lui Riri se concentrează pe o serie de alimente sănătoase. „La micul dejun mănânc albușuri de ou și ananas cu apă fierbinte și lămâie. La prânz consum pește și cartofi. Urăsc legumele, dar mă oblig să le mănânc pentru că sunt sănătoase”, a explicat în trecut Rihanna, potrivit site-ului celebwell..com.
Rihanna a dezvăluit că mănâncă multe proteine sănătoase, mai ales pește, care este preferatul ei. În general ține un regim sănătos, dar nu se înfometează niciodată. Iar dacă are poftă de ceva anume, Rihanna nu se restricționează foarte tare. Asta pentru că vedeta se duce la sală aproape în fiecare zi și preferă exercițiile fizice de tip cardio: „Am fost în sală în fiecare zi în această săptămână pentru că nu sunt dispusă să renunț la mâncare. Dar voi sacrifica o oră pentru sală”.