Schwarzenegger are cea mai mare figurină din lume. Este creată după imaginea lui și are o înălţime de 6,74 m
Arnold Schwarzenegger (76 de ani) va trebui să se urce pe o scară dacă doreşte să se întâlnească faţă în faţă cu această figurină gigantică, creată după imaginea lui. Statueta supradimensionată al lui Arnie a fost dezvelită oficial la ShowFX din Sante Fe Springs, California, şi are o înălţime de 6,74 m.
Aceasta a fost desemnată oficial cea mai mare figurină de acţiune din lume. Figurina este a personajului Luke Brunner, jucat de Arnold Schwarzenegger, din seria Netflix „FUBAR”. Ea a făcut parte iniţial dintr-un panou publicitar din Viena, Austria, care a fost folosit pentru a promova spectacolul. Nu este doar o figurină care impresionează prin dimensiunile sale, ci este şi funcţională, ca orice altă jucărie de acest gen, având braţe rotative. Fabricată din plastic, spumă şi metal, doar jumătatea din faţă a fost făcută iniţial pentru panoul publicitar. ShowFX şi Netflix au echilibrat greutatea, au adăugat suporturi interne şi au construit şi partea din spate a figurii, astfel încât să poată sta în picioare. După ce a fost finalizată, a fost scanată 3D şi o figurină de acţiune de 10 cm a fost creată de Pablo Perra şi Concrete Candy şi pusă în vânzare. Aceasta costă aproximativ 130 de dolari şi este în ediţie limitată.
„FUBAR” este primul rol principal al lui Arnie într-un serial TV. Desigur, el este cel mai faimos pentru rolurile sale din „Terminatorul”, „Conan Barbarul” şi „Predator”. În serialul Netflix, care a fost reînnoit pentru un al doilea sezon, el joacă rolul unui agent CIA care descoperă că fiica sa Emma i-a călcat în secret pe urme în lumea spionajului. Acum, amândoi sunt nevoiţi să lucreze împreună.
Arnold Schwarzenegger, care are o avere de 750 de milioane de dolari, a mai fost în Cartea Recordurilor şi înainte de această figurină. El se mândreşte cu cele mai multe filme realizate de un culturist (47 până în 2017), a devenit cel mai tânăr câştigător al Mr Olympia la vârsta de 23 de ani şi a fost cea mai prolifică vedetă de film care a apărut în jocuri video - 13 dintre peliculele sale fiind transformate în jocuri video oficiale.