Shonka Dukureh, actrița din filmul Elvis, s-a stins la vârsta de 44 de ani

Shonka Dukureh, actrița din filmul „Elvis”, s-a stins la vârsta de 44 de ani. Aceasta a fost găsită fără viață în apartamentul ei din Nashville, de unul dintre copii. 

Artista a atras, recent, atenția asupra ei după ce a reușit o performanță de neuitat în filmul autobiografic „Elvis”, unde a interpretat-o pe Big Mama Thornton. 

Care au fost cauzele decesului?

Potrivit TMZ, aceasta a fost găsită fără suflare în dormitorul din apartamentul ei din Nashville, Tennessee, de către unul dintre copiii ei. 

Vezi și: Reuniune fabuloasă a familiei lui Elvis Presley, la Graceland

Copilul a fugit cât de repede a putut să ceară ajutor de la vecini, care au sunat, ulterior, la numărul de urgență disponibil în Statele Unite - 911. Apelul a fost efectuat în jurul orei 9:30 dimineața. 

Investigația se află, în acest moment, în derulare, iar anchetatorii așteaptă datele privind cauzele decesului.

Citește și: Verdict Adi Constantin: „Nicoleta Nucă, nu așa te prezinți la lansarea filmului Elvis”

Shonka Dukureh nu era cunoscută doar fanilor filmului „Elvis”, ci și fanilor cântăreței Doja Cat, care i-au apreciat apariția artistei alături de cântăreața lor favorită în cel mai recent clip video publicat de către Doja.

De altfel, Shonka a fost prezentă alături de Doja Cat pe scena festivalului Coachella, unde a interpretat piesa „Vegas”, care face parte din repertoriul filmului Elvis. 

Se pregătea să lanseze un album de muzică blues

Pe lângă rolul ei la Hollywood, Shonka era cunoscută și la nivel local, deoarece era foarte prezentă și se implica în comunitatea din care făcea parte. De exemplu, aceasta ținea cursuri de canto pentru copii și-i învăța pe aceștia tainele muzicii.

Shonka Dukureh dorea să pregătească și un album de muzică blues, profitând de toată celebritatea pe care a reușit să o câștige prin apariția într-un film de la Hollywood. Aceasta a declarat că este „în al noulea cer” din cauza succesului pe care l-a resimțit în rolul lui Big Mama Thornton. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BeFunky collage   2026 04 06T222240 507 jpg
bianca dan jpg
banner anamaria ferentz jpg
Anca Turcasiu, foto Instagram  jpg
Ioana Ignat și Crina Abrudan și-au unit forțele în Dubai
image png
6 dan negru si florin piersic jpg jpeg
Carmen Brumă, de nerecunoscut
image
image