Alec Secăreanu, detalii de culise! Cum s-a simțit când a jucat în serialul „Spy/Master”: „Să poți să duci”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

În curând se va lansa serialul "Spy/Master" de la HBO Max unde Alec Secareanu (38 de ani) joacă un rol principal, de impact. Cum este subiectul zilei, am realizat un interviu cu actorul pe care l-ați mai văzut în "RUXX" sau "Tăramul făgăduinței" dar și în multe alte seriale în roluri mai mici sau mai mari. Cum este să fi actor internațional și să joci alături de actori îndrăgiți, puteți citi în continuare în interviul exclusiv pe care Alec ni l-a acordat.

Alec Secareanu joaca in Spy/Master
Alec Secareanu joaca in Spy/Master

Click!: Prima întrebare, este, de fapt, e o curiozitate. Numele tău real este Alexandru?

Alec Secăreanu: Exact. Alexandru mă numesc, în buletin, dar, când eram mic, fratele meu mai mare mi-a spus Alec. Îi era greu să îmi spună Alexandru și mi-a rămas numele așa. Familia și prietenii îmi spun Alec, și am zis că dacă tot am rămas cu numele ăsta, să mi-l asum ca atare.

Alec Secăreanu, totul despre serialul Spy/Master

Cum ai primit rolul din Spy/Master? Ai fost la casting? Știu că un casting poate dura chiar și câteva luni.

Castingul, cu totul, cred că a durat câteva săptămâni. Castingul a fost făcut de Domnica Cîrciumaru. M-a sunat pentru rolul acesta. Mi-a spus că are un rol pentru HBO și dacă vreau să vin să dau probă. Mi-a trimis scenariul și cele două secvențe pentru probă. La probă, m-am întâlnit cu regizorul Christopher Smith, care este un regizor britanic. El venise în țară să vadă câțiva actori, pentru rolurile principale. Am fost la probă și, aparent, a mers bine. M-am înțeles foarte bine cu Chris, la audiție, și, după ceva timp, m-a sunat Domnica să îmi spună că am luat proba.

Inițial, văzând secvențe de la filmari, am crezut că ești Nicolae Ceaușescu, dar după aceea am văzut că e Claudiu Bleonț...

Acțiunea se întâmplă în 1978 și, cumva, personalitățile istorice sunt păstrate în această poveste, soții Ceaușescu, Jimmy Carter - Președintele Statelor Unite. Încercând să-l plaseze într-un context specific, au păstrat și personalitățile vremii. Mi-ar fi plăcut, dar Ceaușescu... Ar fi trebuit să se plaseze în altă eră serialul, ca să pot să îl joc pe Ceaușescu.

Foto Alec Secareanu si Andreea Vasile - ORBITAL STRANGERS_HBO MAX
Foto Alec Secareanu si Andreea Vasile - ORBITAL STRANGERS_HBO MAX

Dar cum a fost să îl interpretezi pe Victor Godeanu, personajul din serial? I-ai împrumutat ceva de la tine?

Bineînțeles că e personajul de care mă apropii și sunt multe elemente de la mine, pentru că de la mine plec, încercând să construiesc personajele. Rămâne o urmă din mine, oricum ar fi. Am încercat să fiu fidel poveștii. Am încercat să văd, exact, unde se plasează el în contextul social, politic. Am lucrat la backgroundul lui. Am făcut ceva documentare și am luat-o după ce îmi dicta povestea. Așa am construit personajul.

Știu că ați filmat în România și în afară. Ai făcut naveta? Ți-a fost greu, ți-a fost ușor?

Mare parte din filmări s-au întâmplat în Budapesta. În România, am filmat doar două săptămâni, în niște locații specifice de care aveam nevoie - ca Palatul lui Ceaușescu-, ca să poți să plasezi personajul. Dar, în rest, acțiunea se întâmplă în mare parte la Bonn, în Germania. Budapesta, cum arată și cât de frumos este orașul și cât de încărcat e, poate să semene cu multe orașe din Europa. Așa că, tot serialul l-am filmat, în mare parte, acolo. Cu echipă de filmare ungurească, regizorul britanic - a fost o echipă internațională! Și cast-ul este internațional. Sunt germani, sunt americani, sunt britanici. A fost foarte interesant ca experiență.

„Dificultatea a fost filmatul”

Ți s-a părut ceva greu la acest rol, fiind și personajul principal?

Cu ce a trebuit să am grijă. Și dificultatea a fost filmatul, în fiecare zi, și într-un ritm destul de alert. Și faptul că am filmat în locații, nu prea ne-a ajutat cu continuitatea poveștii, adică nu am filmat cronologic. Ceea ce înseamnă că, în unele zile, puteam să filmăm din multiple episoade și a trebuit să am foarte mare grijă să păstrez continuitatea emoțională a personajului și să fiu sigur în ce punct al poveștii sunt și arcul emoțional al lui, pe care îl are pe parcurs. Dar am avut oameni, pe set, cu care am putut, tot timpul, să mă verific și să mă consult. Pe lângă regizorul Chris Smith era și Ioanina Pavel, care este unul dintre producători și ea știa scenariul pe de rost. Îl știa la fel de bine ca mine și am putut, tot timpul, să lucrăm împreună și să avem grijă la lucrul ăsta. Dar dificultatea a ținut în ritmul susținut de filmare.

Alec Secareanu - Foto Katalin Vermes
Alec Secareanu - Foto Katalin Vermes

Știu că ai jucat în mai multe seriale - uite, nu am văzut "RUXX", nu știu ce rol ai avut acolo - dar, dacă nu mă înșel, acesta e primul tău rol principal într-un serial, nu?

Aș putea să îl numesc așa. Ar trebui să vezi și "RUXX", cred că ți-ar plăcea. E cu totul deosebit pentru România, adică pentru noi. Cred că e este foarte relevant în contextul social în care ne aflăm acum. Are 6 episoade și sunt convins că, într-un weekend, poate fi ușor de vizionat.

Vreau să vorbim un pic despre colegii tăi din "Spy/Master". Dar vreau să te întreb, mai întăi, cu cine nu te-ai întâlnit pe platourile de filmare și ți-ar fi plăcut, din distribuția asta mare și frumoasă?

Personajul meu cred că are un traseu destul de vast. Așa că acțiunea se întâmplă, cumva, în jurul lui și, mai devreme sau mai tărziu, se întâlnește cu toate persoanjele, într-o formă sau alta. Mi-ar fi foarte greu să mă gândesc dacă există vreun personaj cu care nu m-am întâlnit deloc. Cu toți actorii, bineînțeles, m-am cunoscut. Și, de fiecare dată, când venea un actor nou care se alătura echipei, încercam să mă văd cu el înainte de filmare. Să ne mai cunoaștem, să ne împrietenim, să ne asigurăm că suntem în aceeași poveste, să discutăm puțin despre personaje. Adică, întotdeauna, am ieșit cu viitorii mei parteneri de joc. Încerc să mă văd înainte cu ei. Evit să mă văd cu ei, direct, în ziua filmării. Pentru că, în ziua filmării, ai de lucrat o secvență. Trebuie să te concentrezi pe aia și este foarte important să știi că ai un partener cu care ești pe aceeași lungime de undă și încercați să construiți aceeași poveste. De asta, încerc să mă întâlnesc cu toți colegii cu care lucrez, înainte, cu câteva zile.

Alex Secareanu in Spy/Master - Foto Oribital Strangers_HBO Max
Alex Secareanu in Spy/Master - Foto Oribital Strangers_HBO Max

Te invidiez pentru că ai jucat cu trei dintre actrițele mele preferate: Elvira Deatcu, Andreea Vasile și Ana Ularu!

Cu toate numele pe care le-ai pomenit, e prima oară când am lucrat, și, bineînțeles că am avut emoții foarte mari, inclusiv cu Claudiu. Pentru că e prima întălnire pe care o am cu ei, în afară de Andreea Vasile. Cu Andreea am mai lucrat, am făcut teatru împreună. Dar cu Elvira, cu Ana, cu Claudiu, toate întâlnirile de pe set au fost, de regulă, o primă întălnire de lucru. Dar ne cunoșteam, cumva, dinainte. Ne mai întâlnisem prin tot felul de conjuncturi și le știu munca, și sunt mare fan. Probabil de aici și emoțiile pe care le-am avut. Dar a fost o atmosferă foarte bună în ceea ce privește cast-ul. A fost o atmosferă de camaraderie, aș spune. Ne-am simțit foarte bine unii în prezența celorlalți. Am râs foarte mult, ne-am destins, și, în același timp, am și lucrat foarte bine și sper să se vadă lucrurile astea, pentru că este un cast incredibil de talentat!

Cum este după ce termini un proiect sau după ce termini ziua de filmare? Cum ieși din rolul tău? Pentru că, probabil, e o încărcătură mai specială. Vorbesc în general acum, nu doar de acest rol.

Am un soi de rutină. Adică, de regulă, după 12 ore de muncă, mai ales un drum care e o zi destul de plină, la finalul zilei, fix după ce ai terminat, de multe ori, am impresia că sunt obosit. Dar când ajung acasă, cumva, lucrurile încep să se reactiveze. Când lucrez, la un ritm susținut, de regulă, îmi iau un playstation după mine și am tot felul de playstation. Și, seara, înainte de culcare, ca să mă liniștesc un pic și să nu mă mai gândesc - pentru că intri într-un soi de malaxor, în care mintea îți funcționează și se gândește în direcția aia. E un proces, că trebuie să îți pregătești și a doua zi. Și, după ce mai faci și din lucru, după ce ajungi acasă - că mai lucrezi încă o oră, două, depinde ce ai de pregătit pentru ziua următoare - ca să adorm, întăi, trebuie să intru pe playstation și să trec puțin prin rutina mea, ca să mă decompresez.

Dar ți s-a întâmplat să ai un rol care te-a solicitat mai mult, un rol în care să fi intrat atât de mult în el încât să nu poți să ieși?

Nu-mi pun problema așa, că nu intru în roluri în feluri în care nu pot să ies. Când mă refeream la asta, mă refeream la tot procesul de filmare. În momentul în care lucrez susținut, în fiecare zi, câteva luni de zile. Zilele de filmare sunt lungi și trebuie să îți găsești o rutină și o disciplină ca să poți să te poți să te pregătești pentru a doua zi, pentru a treia zi, și să poți să duci cu zilele.

Spy/ Master - Peter Vasics_HBO Max
Spy/ Master - Peter Vasics_HBO Max

Ai și alte proiecte? Știu că actorii sunt superstițioși și nu vorbesc dinainte despre ele.

Nu este superstiție, este un "non-disclosure agreement". Am proiecte noi la care lucrez, dar și ele sunt anunțate atunci când sunt anunțate. Și, de regulă, sunt anunțate de cei care produc și țin ei să facă primii anunțul. Am ceva la care lucrez, dar, din păcate, nu pot să vorbesc, încă. Probabil, în câteva săptămâni sau în câteva luni de zile. Încă nu știu. Dar lucrez. În perioada asta, filmez.

Te putem vedea, undeva, la teatru, zilele astea?

Din păcate, nu. Nu mai am niciun proiect de teatru în desfășurare, de câțiva ani de zile. A fost și pandemia și plus că îmi este dificil să mă angrenez într-un proiect teatral în sistemul de repertoriu în care se joacă în România. Nu vreau să-mi încurc colegii.

Există o actriță sau un actor, de la noi sau de afară, cu care îți dorești să joci?

Sunt foarte mulți oameni pe care încă aș vrea să îi cunosc și foarte mulți oameni cărora le admir traiectoria, dar, în același timp, sunt și actori pe care, poate, nu îi știu și cred că mi-ar prinde bine să-i cunosc. Așa că, sunt deschis la colaborări.

Știm că ai jucat cu Kate Winslet!

Da, este o actriță incredibilă. E ceva wow! M-aș mai întâlni cu ea, o dată, să mai facem ceva.

Tu fiind actor internațional, ai un agent?

Da, am un agent, care lucrează la o companie din Londra. Am un manager, în România, și ei mă ajută, cumva, în a-mi descifra tainele industriei. Ei sunt partenerii mei și lucrăm împreună.

Este ușor să fii un actor internațional?

Nu știu dacă e ușor. Depinde cât de bine te pregătești pentru asta. Nu e tot timpul ușor, dar e frumos.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net