Anda Adam, «meci de box» în vacanța de Crăciun. Ce s-a întâmplat
Anda Adam a lăsat aglomerația din București pentru o vacanță la munte de sărbători, însă nici bine nu a început concediul, că artista s-a luat la bătaie pe holurile hotelului unde era cazată. Iată ce s-a întâmplat!
Anda Adam, împreună cu actualul ei partener și cu fetiţa ei, au plecat într-o vacanță la munte, cazându-se într-un hotel din Poiana Braşov, unde sperau să se bucure de un Crăciun cu zăpadă și multă voie bună.
Anda Adam s-a bătut cu o turistă în Poiana Brașov
Cântăreaţa şi-a început însă vacanţa de iarnă din Poiana Braşov cum nu se poate mai rău, cu un „meci de box”. Artista a început o ceartă cu o altă turistă, mămica unui copil, iar în cele din urmă divergențele au ajuns la o bătaie în toată regula.
Mai mult decât atât, în urma altercației fizice, Anda Adam ar fi fost zgâriată pe faţă de femeia cu care s-a luat la harță. Momentan nu este cunoscut motivul pentru care cele două femei s-au certat atât de tare încât au ajuns și la violențe fizice, ulterior.
„La data de 24 decembrie 2021, în jurul orei 15:10, Poliţia Staţiunii Poiana Braşov a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în interiorul unei societăţi în regim hotelier situate pe raza Staţiunii Poiana Braşov din judeţul Braşov, are loc un conflict spontan între două persoane de sex feminin.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat persoanele implicate. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "lovirea sau alte violenţe", instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei”, a transmis agentul principal Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, citat de Adevărul. Se pare că este vorba chiar de Anda Adam, care momentan nu a comentat pe marginea subiectului.
Totuși, artista a trecut rapid peste incident, deoarece pe contul personal de Instagram apar poze cu ea alături de fetița ei, de la piscină sau de pe pârtie, ambele cu zâmbetul pe față.