Oficial sunt divorțați. Ce mesaj I-a transmis Andreea Bălan lui George Burcea

După ce în 2020 apărea în presă informația că Andreea Bălan și soțul ei de la acea vreme divorțează, cântăreața a anunțat că procesul de divorț s-a terminat.

Oficial sunt divorțați. Ce mesaj I-a transmis Andreea Bălan lui George Burcea
Oficial sunt divorțați. Ce mesaj I-a transmis Andreea Bălan lui George Burcea

După 5 ani de relație și doar câteva luni de căsnicie, în anul 2020, George Burcea și Andreea Bălan anunțau că se despart. Acum, la 2 ani distanță, divorțul s-a oficializat, iar relația dintre cei doi a rămas doar o amintire.

Cântăreața a făcut noi declarații

Invitată în cadrul podcastului lui Damian Drăghici, vedeta a făcut declarații privind divorțul, și relația cu actorul, dar a vorbit și despre fetițele lor. Andreea Bălan se simte o învingătoare, mai ales datorită celor două fiice pe care le are împreună cu actorul.

S-a terminat, iar acum așteptăm. Divorțul practic s-a terminat, e vorba doar de o chestie de redactare. Oricum sunt învingătoare (n.r întrebată dacă a ieșit ea învingătoare) pentru că am aceste două fetițe extraordinare, iar indiferent de ce scrie în hârtia aia, că ok culpa mea, culpa lui, culpa comună, până la urmă s-a terminat. Fiecare își vede de viață separat și trebuie să avem grijă de acești doi copii separați, fiecare cum poate, evident”, a spus cântăreața pe YouTube.

George Burcea și relația cu iubita sa

În acest moment, George Burcea formează un cuplu cu Viviana Sposub, fostă concurentă ‘’Bravo, ai stil’’. Cei doi s-au cunoscut la emisiunea „Ferma Vedetelor" de la ProTV, unde au legat o frumoasă poveste de dragoste. În ultima perioadă s-a tot speculat că aceștia ar fi pus punct relației, însă au spulberat zvonurile.

„Exact după piesa aia, gândim la fel, simțim la fel, iubim la fel! Ne înțelegem foarte bine și cred că se poate vede asta ușor, chiar dacă nu postăm în fiecare zi.”, a declarat Viviana Sposub, pe Instagram

Vacanțe și relaxare pentru Andreea Bălan

În schimb, în ultima perioadă, Andreea Bălan călătorește tot mai des, iar în vacanțele în care merge cu fetițe sale, bunica celor mici nu lipsește, o bucurie pentru cântăreață. După separea de actor, Andreea Bălan s-a mutat cu mama sa, bunica copiilor locuind acum în permanență în vila sa din Voluntari.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net