Andreea Popescu, mesaj cu subînțeles despre bărbatul pe care și-l dorește alături: „Niciodată nu vei înțelege”
Andreea Popescu a transmis un mesaj cu subînțeles pe rețelele de socializare, care pare să dezvăluie ce își dorește de la viitorul partener de viață. Fosta soție a lui Rareș Cojoc a distribuit o postare despre una dintre calitățile pe care le apreciază la un bărbat și care ar putea avea un rol important în alegerea viitorului său partener.

După divorțul de Rareș Cojoc, Andreea Popescu a recunoscut că este deschisă unei noi povești de iubire, însă nu se grăbește să își refacă viața sentimentală. Vedeta preferă să lase lucrurile să vină de la sine și nu pune presiune asupra acestui aspect.
Andreea Popescu: „Cât de mult iubesc bărbații adevărați să aibă grijă de femeile lor”
Recent, aceasta a distribuit pe rețelele de socializare, acolo unde are o comunitate numeroasă de urmăritori, un mesaj despre generozitatea unui bărbat și importanța acestui gest într-o relație de cuplu.
„Până când nu te vei întâlni cu un bărbat generos, niciodată nu vei înțelege cât de mult iubesc bărbații adevărați să aibă grijă de femeile lor”, a fost mesajul pe care Andreea Popescu l-a distribuit pe Instagram.

Andreea Popescu, despre posibilitatea de a-și reface viața sentimentală
În urmă cu ceva timp, vedeta a vorbit fără rețineri despre viața sa sentimentală și a mărturisit că, deși nu se gândește momentan la o nouă relație, își dorește, la fel ca orice om, să iubească și să fie iubită. Andreea Popescu a explicat că nu are așteptări concrete în acest moment și că preferă să vadă ce îi rezervă viitorul.
„M-am gândit puțin dacă să răspund la această întrebare sau nu. La viitor nu mă gândesc. Departe de mine gândul acesta în momentul în care mă aflu, dar cred că orice om normal își dorește să fie iubit și să iubească și să aibă stabilitate. Nu m-am gândit. Nu am avut timp să mă gândesc. Vom vedea ce îmi oferă viitorul”, spunea Andreea Popescu, pe Instagram.
Rareș Cojoc și-a refăcut viața sentimentală după divorț
Între timp, Rareș Cojoc și-a refăcut viața sentimentală alături de modelul Claudia Dumitru. Andreea Popescu a vorbit recent despre noua relație a fostului soț, în emisiunea „Fresh by Unica”, unde a făcut o remarcă ironică la adresa acestuia.
Vedeta a povestit că i-a transmis fostului partener că ar trebui să fie recunoscător pentru faptul că și-a găsit atât de repede „iubirea vieții”, glumind că astfel a scăpat de ea.
„Deci ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții! I-am zis: «Trebuie să mulțumești toată viața că ți-ai găsit iubirea vieții. Ai scăpat de mine»”, a povestit Andreea Popescu.



































